refuz regia ruginită a lumii și respir un aer mai pur din idealuri
păscute de cămilele împăratului iustinian secătuit de adevărul
nisipurilor înalțând un imn de slavă derizoriului
frunzele îngălbenesc gândurile zilnic construiesc
un palat al iluziei travestite cel mai sigur loc din lume
în care te poți refugia
în caz de incendiul universal al prostiei
zilele vor fi neștiut nebănuit neverosimil de lungi
până când le vei da iarăși sens
roadele fiecărei zile ținându-ți de foame de sete de umbră
niciodată nu te-ai plâns de nimic nu te-ai victimizat
orașul autoflagelându-se neștiind încotro se mută
și ce oraș se va stabili preț de câteva ceasuri
în locul orașului tău dispărut ca atlantida-n
tratate științifice despre cutremure și alte cele
inversând polii magnetici ai pământului
pentru ca noe și ai săi să asiste nestingheriți
la trecerea dintr-o eră geologică într-alta observând
cum se depășesc pe trecerile de pietoni
mașinile cu volan pe dreapta modificând
codul rutier român a 888-a oară exact
de câte ori se sclerozase nazismul gonind
în zile dungate după turma de zebre umană prea umană
reinventând prezentul și făcându-l mai lucios
decât osul de fildeș ca și cum zilnic te-ai așeza pe o bancă
în parcul mitic pe care scrie ,,proaspăt vopsit’’
invizibil un alter ego se așează lângă tine
și te-ntreabă ce mai faci dacă ești mulțumit
de felul în care gândirea sălbatică a invadat cotidianul
povestindu-ți cu detaliile lui michelangelo
modul în care oamenii numai de bine caftesc prezentul
și-l mută cu câteva străzi mai încolo ori vis-a-vis
incredibilele sale fapte după care se tărâsc mii de trupuri
în ovații luându-se la trântă cu ÎNSUȘI ABSURDUL
developând un nu știu ce invizibil ca sufletul
gemând prin jungla cotidianului mai tare decât prin jungla amazoniană
care începe de la etajul patru al fiecărui bloc de cartier
la umbra cocotierului comunist îl mai văd cum se mai odihnește
uneori singur și pieziș tudor arghezi trimis în urgie
din literatura română contemporană cu mai multă ură
decât invazia de lăcuste despre care pomenesc cronicile medievale
așezându-se peste dealuri peste munți și peste șesuri
avide după metafora structuralismului descompus
și recompus ca un lego de zece lei
fericit este copilul să descopere noi și noi
figuri geometrice la care nu a visat nimeni