S-a topit soarele în nori
ca o nălucă albastră.
Oamenii pornesc la lucru
prin orașul-furnicar
Iar vîntul mătură ziarele
de pe taraba amintirii.
Primăvara își face de cap
prin vinele copacilor
iar casele fumegă liniștit.
O, ploaie violacee,
o, voi, vînturi fără de capăt
mîngîind spinările dealurilor,
unde vă duceți,
stați, mai așteptați
și pe mine, păcătoasa,
să vă mai spun două cuvinte,
să vă închid
în odăița sufletului meu rebel,
să nu vă uit
să nu plecați
înspre alte zări, necunoscute.