Ard tot. Cu vâlvătăi, cu flăcări albastre...
Cred că am făcut febră de la atâta minusculă
poezie. Când mă citesc, Marii își dau coate
în cripte și râd. Am învățat descălecarea
pe un tărâm liric neprielnic se pare și-mi pare
din zare a-l vedea pe Eminovici deasupra
Luceafărului strălucind cum numai un dumnezeu
poate.
Stihuiesc de zor dar versul nu are spor căci
trăiesc un prezent în trecut atunci când poate
(doar poate) aș fi avut trecere măcar la vreo
petrecere. Dar bani tot ioc.
Vorba lui Mihai: "poezie-sărăcie"