începuse să-mi fie dor de timpul acela înalt
atât de vechi al vieții mele când stelele apar
se sting și mor într-un alt orizont printre cioburi de zei
din religii prefațate de georges dumezil într-o scrisoare
apocrifă către mircea eliade în care epicul se desfășoară
ca o promenadă de seară înainte de război pe calea victoriei
când duminica era cea mai frumoasă zi a anului
pentru eleganță și curtoazie negăsind explicații
nici într-un manual de politețe antică
transcriind de pe reportofon visul
tușicii paraschevi de pe strada tabacului
de ce nu se poate construi o biserică pe un loc
în care cu mulți și nesăbuiți ani în urmă
se săvârșise o crimă însuși preotul paroh
nesocotind lumea divină sărăcind și el
și copiii lui ajunși la casa lor până într-o zi
când preaplecatul mitropolit trecând inopinat
prin acea parte a orașului speriat de moarte
că mai poate exista un zid neisprăvit de baladă
a resfințit locul bisericii părăsite și după ce au trecut
câteva decenii când preotul trebuia să iasă la pensie
biserica înregistrată pe un reportofon olympus
a devenit mai înaltă decât orașul asediat
de credincioși pe vremea miracolelor
dacă aș fi kierkegaard n-aș putea vorbi
despre ai mei cu vorbe spurcate potrivite
mai curând babilonului dispărut într-un fel de ferentari
despre care profeții au spus că orișicâte mașini cu lăutari
vor descinde la È™coala nr.9 ,,v. alecsandri’’ din vaslui
însuși vasile alecsandri va da piept cu ostașii noștri
în SINGURUL RÃZBOI CIVIL purtat cu mai multă putere
și demnitate decât oricât rău ar exista în această țară
mai devreme sau mai târziu sau la sfântul așteaptă
vor cădea cu toatele ca niște cărți nebabiloniene
aceasta e voia Celui Prea ÃŽnalt
pronia divină developând filmul cu șirurile de morți
de la vaslui la iași despre care tușica paraschevi
spunea că nu mai avea loc unde să planteze fasole
pentru că între iași și vaslui al doilea război mondial
a început sâmbătă seara și DUMINICA
NU A MAI VENIT NICIODATÃ
duminica aceea de pe calea victoriei
despre care înainte de război
se spune că era atât de frumoasă încât însuși hitler
plănuise să treacă o mie de ani
CÂT PE CE SÃ REUȘEASCÃ
parcă-l văd pe poetul Mihai Ursachi
la cursurile de poezie contemporană
regretând în gura mare
CUM DE AU CÂȘTIGAT RUȘII
pe câmpurile bombardate în continuu
cu diferite metode de exterminare a ființei umane
nu s-a ridicat niciodată vreo cruce
veșnica pomenire pentru neamțul schmidt
îndrăgostit de tușica paraschevi printre vagoanele
de explozibil și armament din gară de la buhăiești
cât de mult a plâns ea după bărbatul foarte blond
cu ochii mai limpezi decât aerul înlăcrimat
când a auzit că nemții au pierdut războiul
tânărul acela foarte bine educat
pe care –l crezuse alesul inimii
NU AVUSESE NICI O VINÃ