Sărbătorim astăzi, 8 septembrie, Nașterea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Cea mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită decât serafimii. Pentru că nu există cinste mai mare decât Nașterea cu trup a Fiului lui Dumnezeu, și care S-a sălășluit printre noi oamenii. Biserică însuflețită născută de Ana cea bătrînă și stearpă, la rugăciunile ei și ale soțului ei Ioachim. Pentru că ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu. Maica noastră a tuturor credincioșilor din lume. Aceea care a unit nașterea cu fecioria, singura Fecioară din întreaga istorie universală a lumii, hrănitoare de prunc! Și nu de prunc oarecare ci de Dumnezeu!
Acum, la deschiderea anului nou bisericesc să înălțăm și noi rugăciunile noastre de suflet, către Preacurata Fecioară, cea anunțată de Dumnezeu încă de la căderea în păcat a protopărinților: „Dușmănie voi pune între tine (șarpele) și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul” (Facere 3.15). Și la plinirea vremii, promisiunea lui Dumnezeu se împlinește prin ea, prima care L-a primit pe Duhul Sfânt (Luca 1.35) și prin Nașterea lui Hristos, se naște cu trup Mântuitorul întregii lumi. Nașterea sa a fost preînchipuită de sfântul cort, poruncit de Dumnezeu lui Moise să-l facă din postav roșu și din vison: ,,Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va sălășlui cu ei” (Apoc. 21, 3).
Ea a mai fost prefigurată de viziunea patriarhului Iacob ca scară care unește cerul cu pământul, de toiagul uscat al lui Aaron care a odraslit, de poarta cea încuiată vazută de Iezechiel, de rugul care, aprins fiind, nu se mistuia dar și de porumbița lui Noe, simbolul salvării supraviețuitorilor de talazurile valurilor aflate veșnic în furtuna vieții. Preacurata Fecioară care a unit firea dumnezeiască cu cea omenească, se naște astăzi! Biserică vie, mijlocitoare a oamenilor înaintea lui Dumnezeu, pentru că din oameni s-a născut dar se alătură în cer iubirii dumnezeiești pentru noi cei păcătoși care dorim mântuirea.
S-a născut în Nazaret unde locuiau părinții ei iar Nazaret se tâlcuiește floare, lăstar, rod sfințit de care s-a legat speranța mântuirii neamului omenesc. Cea prin care cuvântul lui Dumnezeu s-a unit cu firea oamenilor. Cea care a schimbat amărăciunea Evei în bucurie. Înțeleptul Solomon a zidit Domnului Templu de închinare în Ierusalim dar Cel Prea Înalt nu locuiește în biserici făcute de mâini omenești. ,,Ce casă îmi veți zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Ea este casa în care a încăput Cel neîncăput! Înțelepciunea lui Dumnezeu și-a zidit sieși casă! Născută din vița împărătească a lui David și destinată celei mai înalte vițe împărătești, cea a cerului! Ea este deosebită de păcătoșii pământești, căci nici un păcat în toată viața sa n-a cunoscut. După căderea sa în păcat, David s-a tânguit cu lacrimi zicând: ,,Fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea”. Iar Preacurata singură grăiește: ,,Fără de nelegiuire am alergat și v-am îndreptat”. Este simbolul Ierusalimului cel nou care se coboară din cer și lăcaș al lui Dumnezeu între oameni. Mulți străjeri păzesc palatele împăraților pământești de cei ce vor să intre. Palatul viu al lui Hristos primește pe toți rugătorii care se apropie cu inimă curată spre mântuire.
Ea este împărăteasa despre care sfântul Ioan Damaschin spune: ,,Precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, așa slava Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pîntecelui ei”, adică Hristos, piatra cea din capul unghiului, pe care se bazează credința noastră dreptmăritoare. Și așa cum Maica Domnului s-a născut din spiță împărătească, așa și Fiul ei, Mântuitotul Hristos este și Împărat și Arhiereu.