poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-07-31 | |
Un tren frumos colorat a venit în gara noastră și m-am suit în el,
crezând că l-am prins pe Dumnezeu de roată. Mii de ani, sufletul meu a rătăcit, printre iluzii cu etichete frumos ornamentate și oameni ce păreau de pe alte planete. De la ei am învățat că fiecare roată dințată își are o lege, fiecare șurub își are un rost și fiecare atom o ecuație. Dar sufletul, i-am intrebat, ce legi are? și nimeni nu a știut să răspundă, așa că m-am întors să îmi întreb strămoșii. Într-o zi, un tren ruginit, m-a adus înapoi în gara veche. În ruinele castelului am regăsit aceleași personaje, îmbătrânite sau jucând pitulișul în spatele pietrelor din cimitir. Te-am găsit, i-am zis străbunicii, credeai că dacă stai aici ascunsă, nu o să te găsesc? De ce, i-am mai zis, nu mi-ai citit basmul de o mie de ori, să înțeleg că viața este zădărnicie? De ce nu m-ai oprit să mă urc în trenul cel frumos colorat? Pentru că viața nu se învață din cărți, mi-a răspuns Moartea în trecere prin cimitir. Legile atomului și ale șurubului le poți învăța din manuscrise frumos lustruite dar legile sufletului numai din dureri și suferință. A trebuit să simți dorul de acasă și să te întorci, pentru ca să înțelegi că durerea este legea prin care sufletul își reclamă dreptul la existența, tot așa cum emisia este legea prin care fotonii au dreptul să strălucească. Citește despre dor și sufletul nu îți va fi fost, trăiește-l și vei traversa hăul neființei. Fiecare, mi-a zis mai departe Moartea, trăiește legile în care crede. Furnica aleargă ziua întreagă în legea muncii, fără să știe de legea atomului sau a regretului. Tu le-ai cunoscut pe toate trei, fără să știi că există infinități dincolo de muncă, materie sau suflet. Ia aceste fire de nisip, mi-a mai zis Moartea, și dă-le prietenilor tăi din depărtări. Spune-le că nu scapă de mine, ascuzându-se în locuri unde nu văd fața celor decedați, povestea trebuie să își găsească același sfârșit strămoșesc. Acum ma uit la firele de nisip. Mie mi-au mai rămas vreo trei, vouă câte?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate