Astăzi alerg să culeg ultimele fărâme din ceea ce numeam o viață plină de neajunsuri,
Nu-mi domolesc pașii și nici nu-mi pun piedică gândurilor zănatice, prea vesele și neroade
Voi lua resturile acide încă și le voi îngropa adânc în pământul binecuvântat, uitat de lume
Îmi ridic fruntea spre soare și râd larg, fără să-mi pese de strungăreața nerușinată sau de pletele încurcate, căzute pe umeri.
Pot privi departe, poate mult prea departe pentru una ca mine
O desculță neștiutoare - nu și naivă - dar crudă
Nu-mi pasă de privirile scrutătoare, mustrările tăcute sau rostite
Astăzi sunt iarăși eu.
Mă întorc spre cele lăsate în urmă și, încă o dată, le conturez marginile cu vârfurile degetelor udate în mare... Dulce comemorare.