Urzeala tronurilor, Sorin Rosca Stanescu, Cezar Ouatu
bucăți suculente din ziua de mâine, din ziua de ieri, din ziua-ngropării noastre
fotbalul moare pentru că justiția există, sau poate ca nu moare pentru că justiția nu mai există
orașele s-au predat cu tot cu locuitori și-și expun rănile cât mai convingător posibil
avem prostie, multă prostie, inutil de multă în comparație cu PIB-ul alocat
pe cap de cetățean sau pe pat de spital.

dacă ar trebui să spun adevărul și numai adevărul
aș mărturisi zecile sau poate sutele de crime înfăptuite cu premeditare sau din ignoranță
când cele mai multe cuvinte mor pe buze sau zdrobite-ntre dinți
încât până și ideilor imature le piere cheful de viață
oare câți dintre voi s-ar încumeta
să ridice un monument tuturor versurilor și romanelor sugrumate-n fașă?

în ultima vreme simt mai puternic (cam din ultimele secole am început să realizez acest lucru)
durerea pricinuită de transformarea-ntr-un simplu stâlp
după ce mi-am înghițit coroana, creangă după creangă și ram după ram
aruncând toată această plămadă-n pământ
ca într-un ritual păgân de îngropăciune
când viu-i mort chiar dacă nu-și acceptă moartea

orașul meu a-nnebunit subit
privind apocalipsa ce îl macină la rădăcină...
plămânii lui sunt plini de găuri putrede cu gust de piatră moartă și de oțel
din gura-i știrbă printre carii și abcese curg străzi imunde, dezmățate, cu rimelul scurs
urdori se strâng prin colțuri colcăind de umbre și regrete
lasciv se-ntinde peste tot și toate, miros de nepăsare, un miros putrid