în primăvara lui 2013
cerul din curtea spitalului avea aceeași culoare
ca în 1904 sau 1840
o nemurire așa liniștită plutea în aer
încât bolnavii levitau în amiaza mare
nestingheriți printre boabe uriașe de rouă

de ceva timp oglinzile deveniseră transparente
D. se ducea să plângă prin fața fiecăreia
după care urla de bucurie că nu l-a văzut nimeni
tocmai ce pusese la punct un sistem de suferință
ortopedic adaptat oricărui tip de handicap
acum toți puteau suferi din iubire
lucru care a împrăștiat un extaz nemaipomenit
printre palierele spitalului

mulți începeau să se vindece prin suferință iar D.
care se lăsase de scris cu ajutorul unor plasturi speciali
se bucura de cea mai mare suferință
provocată de cea mai mare iubire

se simțea atât de împlinit încât în fiecare dimineață
își scotea durerea la plimbare printre alei
cu o roabă de oțel inoxidabil

și totuși când se lăsa noaptea
plămânii îi dădeau coate lui D. să scrie ceva
inima suferea cu eroism stomacul îi era plin de lacrimi
durerea torcea pe lângă picioarele lui groase
ca o mâță persană dar D. avea voință
scria doar în gând
(se ambiționa mereu spunându-și că oricum are doar un pix negru
oricum scrie urât mănâncă litere ș.a.m.d.)

a rupt orice fel de convenție
în gând scria poezia supremă ce nu putea fi criticată
nu putea fi simțită de altcineva și stricată
scria în imagini culori cu emoția cea mai alambicată
lucra cu sentimentele făra mănuși
le sugruma și le-nfigea în coaste
fixa tabloul iubitei în pieptul oglinzii transparente
și ore în șir îl amenința cu datul uitării
și plângea și era fericit