Mi-au trebuit două săptămâni să ajung aici ca să vă spun: Adrian Firică n-o să mai scrie pe Agonia, fiindcă Adrian Firică nu mai este, a încetat din viață la sfârșitul iernii, în 28 februarie.
A fost un om pur și simplu bun, un bucătar desavârșit și un strașnic iubitor de pisici-pentru Domnul Șosetă l-am invidiat de moarte, până când dumnezeul mâțelor mi l-a trimis pe Ciorăpel și l-am iertat.
A fost , de asemenea, un om linișit și puțin ciudat si greu de înțeles uneori-asta fiindcă hohotea doar din colțul gurii, nu ca toată lumea, din cap până-n picioare.Și pentru că scotea untul din cuvinte, după ce le fugărea de prin toate cotloanele limbii române și se holba la ele, de parcă tocmai le-ar fi scos nou nouțe de sub cloșcă.
A mai fost un tovarăș de joacă minunat, pentru prieteni și pentru Matei, fiul lui (mi-a spus de 11 ori că-l cheamă Matei și-am înțeles din asta că e grozav de mândru de el).
Nu știu dacă o să-mi fie foarte dor , fiindcă dragii și iubiții nu pleacă niciodată din tine și nu tac niciodată de tot.Presimt c-o să ne mai ciorovăim incă multă vreme din pricini mărunte, c-o să se tot ia cu mâinile de cap și-o să se vaite,ca apoi să-mi trimită muzici să ne-mpăcăm, poate chiar Tom Waits-sau ce se mai ascultă acum, acolo, la el.