viața m-a luat în brațe, trăgându-mi două palme cât să-mi ajungă
și primul lucru pe care l-am văzut, a fost un sân generos răsărit dintre faldurile zilei
al cărui sfârc l-am mușcat cu sălbăticie
am urmărit nenumărate zile ce-și dezbrăcau răsăritul la ușă
abandonându-se în brațele dependenților nesătui
ghicindu-mi prezența, ignorându-mă însă,
până când, ostenite de joacă,
își luau înserările târându-se afară din viață

curiozitatea îmi ciugulește din palmă, recunoscându-și stăpânul
iar nopțile, multe dintre ele, cad victime
lăsându-și nuditatea pe altarul ei

în pândele mele am zărit norocul strecurându-se în alcovuri și budoare
un Eros generos, sărit de pragul infantilității
însoțindu-și vizitele cu râsetele, țipetele sau tânguirile aleșilor,
în conformitate cu realitatea
dar în același timp, misterios și intangibil în deciziile sale
chiar și-n patul meu se mai strecoară câte o Fortuna mică
Lolită pudică și insuficient dezvoltată
ce mai mult îmi ațâță simțurile

moartea am zărit-o mai mult în fugă. nu avea timp de mine
și nici nu mă băga în seamă ori de cate ori își făcea intrarea maiestuoasă
sau se furișa ca o umbră în noapte…

uneori, recunosc, mă trezesc întrebându-mă
cum aș reacționa dacă norocul mi s-ar strecura în așternut
luăndu-mă-n brațe?

PS: "problema nu e cât de buni sau de răi suntem ci cât frumos ne-a mai rămas înăuntru"