(cine, ce... declamă... notați-l cu X, cu Z , dar nu cu Y..!)



nu rosti ,,tatăl nostru’’ niciodată în oglindă... - tună vocea ascunsă

vacație de victimă, prezumția de păcat, stăpânul zadarului te-ncearcă întâi
cu iubire dietetică – ecoul la ecou biciuie înlăuntrul

sentiment neutru – indiferența, probează-l precaut,
ce nu-nțelegi nu justifica prin vorbe ambalaj... stereotipal
vei plăti scump complimentele, iubosfera e o crustă aparentă,
lumea-i doar un fototapet pe peretele Morții
spitalele se mută-n stadioane, cluburi, parcuri, rețele de socializare,
bord(el)uri, biserici, case de proto-ocol politnic,
viața-i o undiță... la care capăt ești... e oricum totul iluzie

cu golul gol, sângele cubic, in-suberanță, ești metafizica unei dâre...

abstractul vanității scârba, ce devine o chestiune culturală: ex-singurare, pudoare,
intenția de iminentă vină: mirosul fad al lumii, must stătut și răsuflat...

sfârșind cu toții în pomelnice, dulcea mătase din sicrie-i inutilă, vezi,
deja gările au luat-o pe șine în căutarea trenurilor ce nu mai vin,
oricum, încotro-ul e un aiurea lustruit, un nicăieri amplu, concret

trufia ți-e flămândă, nicio izbândă azi,
în orice eu, oricât egoism probează, nimeni nu e destul de singur
superlativele, totdeauna ajung depășite...

răni deschise de alte răni deschise, deschizătoru-i temerar
în uz celui ce vrea durerea dovadă că e viu

liniștea nu există, prea mulți de i pretind punctul... pus
și ai pornit de mic în sus – iată, sus nu-i chiar atât de sus

chimia unui surâs se învață din spasmul norilor
auzind și văzând cum sughite un flutur, cum se dezbracă un fir de iarbă
să vezi un fulg, strop de ploaie personalizat, anume ție...

cremă de poezie: Luna miroase a vagin, intrăul e absent, vânează crisalide...
o eră începe pe leșul celei ce trecu... de azi doar ciber-sex

omogen curg zilieri spre moară... se macină cuvinte, apoi pe bandă transportoare spre uzine
ajung produse, cu ambalaje lucitoare: vin-spray, hartan grătar-spray, pâine-spray, liturghie-spray,
doar umbre de statui, aluzii de tablouri, doar țiuit prelung în locul lirei... - poezie la borcan,
conservă, mănânci cu mâna, nu-i frumos...

și dacă tot intri cu bocancii în inima cuiva, dă-i barem cu cremă, rosti cretin-îndrăgostitul peren

celălalt, ai grijă, nu-ți va spune niciodată, deși e-o axiomă: ,,te-am sărutat cu adevărat
o singură dată, restu-i ecoul... la eco la ecou’’


(și personajul principal moare în avanscenă răpus de prea multă compasiune...)