poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-12-27 | |
Xativa, 12 Februarie
Mă doare capul rău. M-am întins pe o bancă și privesc cerul limpede, albastru, fără milă. Unde ești dumnezeule? Oare nu mai ai ochi să privești spre noi? Ieri m-am întâlnit cu unul dintre comisionarii pentru care am lucrat și care îmi era dator cu 15 euro. I-am cerut banii. Nu mâncasem nimic de două zile. Speram să-i primesc și să-mi iau ceva de mâncare. Mi-a zis că nu are la el, atunci l-am amenințat cu Guardia (Guardia este similarul Jandarmeriei Române, dar altfel construită), atunci ei au zis să mă urc în mașină și să merg cu ei acasă ca să mi-i dea. Erau trei. I-am crezut și m-am urcat. M-au dus cu mașina într-un câmp în afara orașului, m-au scos afară și au început să mă lovească. M-am ghemuit jos și mi-am acoperit capul cu mâinile. Cât au dat în mine, nu știu, dar la un moment dat mi-am pierdut conștiința și m-am trezit târziu în noapte. Tot trupul mă durea. Aveam gura uscată și nu vroiam decât un pic de apă. Am dat să mă ridic, dar nu puteam. Capul îmi era umflat și sângele închegat îmi strângea fața. La lumina lunii am văzut un lan de portocali. M-am târât până acolo și am mâncat vreo trei portocale de sete și de foame. Mai mult târâș am mers până la drum și cu greu am parcurs cei vreo 3 Kilometri până în oraș, unde m-am spălat într-o fântână arteziană. Stau și mă gândesc cât de inumani pot fi oamenii când e vorba de bani. Pentru 15 euro, o nimica toată pentru ei care au câte o sută-două de oameni ce lucrează pentru ei, erau în stare să omoare un om. M-au lăsat acolo ca pe un animal, aproape mort și dacă ar fi fost spanioli sau altă nație de oameni mai ziceam și eu, dar sunt români ca și mine. Știu foarte bine traiul din România și deasemenea știu foarte bine că nu mi-am lăsat familia în țară - nu am mai vorbit cu ei de peste o lună - de prea mult bine. Oare cât o să mai suport? Oricum, ăsta-i doar începutul!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate