O călătorie virtuală prin Bucureștii de altădată


Alocoțiune ținută la vernisarea expoziției „Pași prin Bucureștii de altădată”

Miercuri 15 decembrie 2004, ora 12


Dragi colegi, prieteni și invitați,

Îmi exprim bucuria că o idee care a fost prezentată prima oară la Târgul Internațional de Turism al României, cu prilejul conferinței de presă organizată în 24 octombrie 2003 în Sala de Marmură a Complexului ROMEXPO, a prins viață și azi participăm la acest eveniment-prezentarea mai specială a unui patrimoniu industrial din București-.
Expoziția este de fapt transpunerea în viață a unei idei sentimentale și anume, redarea atmosferei de epocă în Bucureștiul de altădată. Atunci, de altfel ca și acum, exista o viață economică, o viață industrial-tehnică și bineînțeles, o viață culturală, specifică orașului, reprezentând un anumit grad de civilizație. Îmbinând imaginile fotografice ale unor instituții inființate de-a lungul timpului, cu expunerea unor obiecte originale de mare interes pentru publicul vizitator, sperăm că am reușit să redăm ceva din viața tumultuoasă a „Bucureștiului de altădată”.
Deși obiectele tehnice sunt la fel și în București, Paris, Viena sau Hong Kong, cele expuse de noi au încărcătura tipică locului. Să ne imaginăm cum folosea în 1882 primarul Bucureștiului telefonul format din două piese pentru a vorbi cu un sbaltern aflat la un etaj mai jos. Reprezenta o victorie a pătrunderii în București a celei mai noi tehnici de comunicare și chipul primarului exprima, cu siguranță, acest lucru.
Să ne închipuim cum doi tineri îndrăgostiți se plimbau cu un automobil Olds Patent în 1898, cu viteza maximă de 24 Km/oră, claxonând gâștele ce le tăiau calea la marginea orașului mlăștinos, (mai târziu Nicolae G. Caranfil și Dimitrie Leonida vor întocmi proiecte de asanare a mlaștinilor).
Oare cum se vedea Teatrul Național în 1884, iluminat cu lămpi electrice cu arc, alimentate de la un dinam de tip Edison, în timp ce protipendada capitalei participa la deschiderea unei noi stagiuni? Într-un colț mai îndepărtat al orașului, o croitoreasă folosea o mașină de cusut „Grover & Baker” din Boston, adusă cu mare cheltuială. Ea își câștiga existența zilnică muncind până la miezul nopții. Croia rochii și fuste cu pliseuri și trene. Avea alături un fier de călcat cu cărbune și horn și o lampă cu petrol lampant, iar peste ani, de ce nu, cu gaz aerian.
În zi de sărbătoare, cei mai mulți bucureșteni plecau de la stația „Sfântul Gheorghe” (și azi se numește la fel) într-un tranvai cu cai la început, iar din 1894 într-un tranvai electric, pentru a cutreiera Bucureștiul.
O mașină de scris „Corona”, ne-o închipuim în biroul unui avocat celebru, poate Istrate Micescu, sau al unui scriitor... dar nu-i stă rău nici în biroul fondatorului Muzeului Tehnic –Dimitrie Leonida- care își petrecea acolo numeroase ore evaluînd potențialul hidroenergetic al României, elaborând lucrări privind istoria științei și tehnicii românești sau scriind studiul pentru transformarea Bucureștiului într-un port la Dunăre. (canalul Argeș-București-Dunăre, studiu publicat în revista Energia în 1921)
Cișmigiul era locul de întâlnire al bărbaților care își clamau părerile politice dar și al celor care se plimbau cu iubitele. Un fotograf îi îmbia pe plimbăreți să le facă o poză cu un aparat foto cu burduf -„Viena 1880”- sau cu un aparat foto cu plăci „Julius Rindler” de la 1990.
Nu putem ca în peregrinarea noastră prin București să nu trecem și printr-o piață unde se aud tocmeli și vociferări pentru un preț mai bun, dar admirăm o balanță ciobănească de la începutul secolului al XIX-lea, un set de capacități pentru măsurarea laptelui sau niște greutăți turcești...
Și chiar dacă Ianche , Tache și Cadâr se ciondănesc în piață pentru un client, în momentul lor de răgaz, servesc o cafea aburindă într-o cafetieră „Verite'-Lyon” de la începutul secolului al XX-lea.
Valoarea patrimonială a obiectelor aflate în expoziție, ca și în restul muzeului, constă în atestarea gradului de cultură și civilizație, manifestată la acea epocă în București, în întreaga țară, în consens cu stilul de viață european.
De aceea, important pentru o națiune nu este obținerea unui profit material prin comercializarea bunurilor de cultură, mai ales a celor din tezaur, ci păstrarea și conservarea acestora pentru a demonstra propia noastră identitate.
Înainte de a vă invita să participați la o regie imaginată de câțiva studenți de la I.A.T.C. pentru a reda ceva din atmosfera Bucureștiului, pregătind un fragment dintr-o piesă a lui Caragiale, doresc să mulțumesc domnului director Corneliu Stan (prieten al muzeului) și doamnei Elena Voinea care au sprijinit acest proiect, prilej folosit și pentru tipărirea unei agende și a unui calendar de perete pe anul 2005 conținând imagini reprezentative din muzeu.


P.S.

Manifestarea a fost mediatizată la Radio România Cultural, emisiunea „Tentații culturale”, Radio România Actualități, și în mai multe publicații, „România Liberă”, „Ziua”, „Timpul”, „Economistul”, „Opinia Națională”, la TVRM în emisiunile de știri și la retrospectiva zilei.

Au participat și au rostit alocuțiuni

-Profesor doctor Ioan Opriș, Ministru Secretar de Stat în Ministerul Culturii și Cultelor
-Nicolae Noica, ministru în perioada 1996-2000
-Dumitru Murariu, director general al Muzeului Antipa, ca reprezentant al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor
-Florin Necula, director Administrația Monumentelor și Patrimonului Turistic din Primăria Capitalei
-Romeo Popescu, director adjunct al S.C.Electrica S.A.-DISE.