Poeme de demult


***

Dimineața de după


Împrejur, liniște…
În liniște, o umbră...
Umbra, o femeie.
Ea stă acolo, pe o bancă, plângând.. O lipsă a încrederii - încredere pierdută, căci acolo, pe pajiște, își găsește o pace eternă, barbatul ei; el e în brațele ei, încet, încet, murind... Destinul - uneori, are propriile sale acțiuni, situații ireversibile, precum acum, când cineva e sănătos , iar apoi… cade, deodată și moare… Dar femeia sa, sta acolo, lângă bărbatul ei, își amintește momentele frumoase înainte ca ele sa dispară și plânge... Ea își amintește că în urma cu o zi, el îi returna zâmbetul, plin de viață! Iar acum, momentele vesele nu mai sunt… ci deodată, dispărură, din cauza unui conflict, într-o dimineață de după. Un conflict văzut într-un lanț întâmplator al morții, căci bărbatul ei se chinuia să trăiască…
El nu are nici o voință, să plece…
“ - "Doresc să mă întind jos pe iarbă, soția mea. " , șoptește el, încet, abia respirând , iar ochii înlăcrimați ai femeii sale, privesc către el, ca și cum ar implora să rămână în viață… Ea-l trage jos de pe bancă, acolo, pe iarbă, îl ține drăgostos în brațe, iar părul ei mătăsos îi acoperă fața, precum noaptea acoperă stelele… Ea-și închide ochii vrând din nou să simtă celălalt suflet, să-i dea viață, să-și împartă viața proprie…
" - Stai cu mine… Nu mă părăsi…" , îi spune ea, printre lacrimile care curgeau ca într-un râu, iar corpul, îi tremura, pe măsură ce își apăsa buzele sale într-un tăcut sărut al vieții, al unei dimineți de după
... El respiră normal acum. Atacul de inimă s-a oprit; cantitatea de sânge și oxigen dintr-o zonă a unui mușchi al inimii este deblocată, iar el, traiește… Toate acestea datorită Voinței lui Dumnezeu de a face fericită o soție iubitoare, schimbând mâna destinului, într-o dimineață de după...



©Th3Mirr0r