cînd toamna mi se va sfîrși
și voi cădea definitiv în cețuri
cînd
chiar de-aÈ™ vrea
n-oi mai putea iubi
că zilele-mi vor fi înghețuri
cînd visile-mi vor fi cenuși
și versurile lamentări
cînd clipele vor fi mănuși
pe mîini ce au sacrificat un ieri
cînd n-am să pot să mai respir
otrava-n aerul prezent
voi rîde strîmb
impertinent
ca un sictir
debusolați și prinși în chingi
de varii vanități firești
n-o să mă-ntrebe nimeni
unde ești
și-or face cruci ca niște ciungi
voi rîde ca un plop în vînt
în hohotiri de frunze moarte
m-oi duce-n hău cît mai departe
în și de-acest pămînt

un rîs sardonic dinspre stele
de-o fi ureche-al auzi
va ști că n-am plecat din lume
captiv în ea
ca-s mort sau viu
totuna e
că-n infinit e-o zi