Lasă-mă să te iubesc culoare, lumină și dans, cântec de dor în interpretarea inimilor noastre. Se lasă seara și o altă despărțire de zi mă trimite cu gândul la curgerea ireversibilă a unor așteptări ce poate nu se vor îmbrățișa niciodată. Tu, femeia desprinsă dintr-o poveste cu maci și roșul buzelor cu destinația sărutului, aleargă, stai, oprește-te, dar nu uita că aici ora se uită către minutele ce curg fără încetarea dorului de a sta de pază la poarta sufletului și trupului. Ochii umezi de roua dorințelor se pleacă spre scrisul omenesc al fiecărui cuvânt de taină și deschid unda unui curs din râul vieții. Este atât de curat, are atâtea pietre ce rămân în urma lui încât nimic nu mai poate să schimbe destinația iubirii. O piatră, un râu, o curgere continuă a sentimentelor nemuritoare. Te voi iubi mereu, indiferent dacă tu, râul meu, iți vei schimba cursul. Eu voi rămâne piatra ta, dură, dar atât de sensibilă la sărutul și curgerea ta...
O curgere lină către atingerea obrazului și buzelor, trupului și gândurilor din dorința fiecărui por al ființei ce ar vrea dăruirea totală, dar nu poate uita că libertatea e închisă într-o colivie de cristal. Un lacăt și o singură cheie, o floare și atâția ochi ce privesc frumusețea coapselor dintr-o fotografie, cu dorința de a o avea în propria-i grădină. Aș vrea să culeg parfum și sărut, dezmierdare și tandrețe, noapte și zi, izvor și puritate într-un dans al trupurilor ce se doresc în tăcere. Deasupra zilei se înalță o altă seară ce prinde la sfat fiecare cuvânt pe care-l trimit, iar din pasiunea unei infinite dorințe de a face dragoste mă uit în zarea brațelor tale. Și ce văd? O altă zare, parcă este brunetă, parcă lumina o face blondă, dorința o face roșcată, iar așteptarea împletește în sărutul uitat pe buzele dimineții de vară o altă culoare a buzelor. Parfum și flori, sărut și puterea rujului într-o vrajă a altei întâlniri. Prezent în acest vis pornesc agale spre gara ce așteaptă un tren din zile cu soare, din ploi și curcubeie, cu plăcerea și bucuria revederii unei superbe „locomotive" cu fiecare vagon la locul lui, la timpul lui, la stația lui. Urmează stația...
Urmează stația pe care ne-o dorim a fi unică noapte, superbă zi, alte nopți și unice zile de vară, de acum, de mâine, din timpul ce ne aparține. Întind mâinile și parcă fugi. Nimeni nu poate închide dorințele, indiferent câte colivii și câte chei ar multiplica. Sunt în sufletul tău și mă vei chema cu o altă melodie din dreptul inimii. Este la fel de frumoasă și puritatea ei mă face să te doresc. Cuprind necuprinsul pașilor noștri în ceea ce cred că va însemna una dintre cele mai duioase atingeri ale trupurilor noastre. Știu. Înțeleg. Puterea libertății se pare că prinde aripi și undeva acolo se dospesc planuri și speranțe. Se plac și se caută din priviri, își desenează inimi din mersul unui nor, se desprind din sărut pentru a se săruta și mai puternic. Buzele sunt setoase, ochii sunt în căutarea unui refugiu al sânilor, căutările degetelor nu obosesc să umble pe coapsele flămânde, iar tu, tu dragostea mea mă faci să uit că exist în desenul unui timp irepetabil. Un tablou cu roșu, așa cum sunt buzele tale, un bărbat și o femeie, dorință și așteptare..