Pe valuri nemărginite de ocean,
Plutesc ispititoare sirenele goale
Și trupurile ude sclipesc în lună,
Prin zbuciumatul, transparentul val.

Tu, marinare, auzi prin vuiet de talazuri
Cum ademenitor, naiadele te cheamă?
Îți murmură șăgalnice ispite
Și inima de dragoste le freamătă.

Sub mătăsoasa volbură de apă,
Sirenele-și răsfiră gingaș părul.
Sedus de-atâta frumusețe,
Aruncăle-n adânc inelul...

Și-atunci, din albele spume,
La tine să vină o zână,
Și inima, și mintea să-ți fure,
Și timona corăbiei din mână.

Pe sub luceferi-cunună,
Pe tine întreg să te fure,
Iar mica ta corabie s-alunece
Spre alte orizonturi, dar fără de tine.