Bună dimineața, duminică de august cu nume de femeie. Zâmbesc! Vorbesc din nou cu tine și invidiez țigara care-ți atinge buzele și ceașca de cafea care-ți soarbe privirea și respirația unui alt moment al gândurilor rebele. Te-am visat când treceam amândoi punțile unui duet legat de suflet, iar trupul tău de flăcări m-a făcut să tremur de dorință. O iubire într-un vis neduplicitar, înfometat de mângâiere așa cum „Brâncuși a cizelat coaja ca să facă miezul mai vizibil". Iubirea ta m-a câștigat și nu poate fi comparată cu alta. Mă doare până la înțelegere momentul trezirii din vis și nu am altceva decât să te rog să-mi oferi obrazul pentru a-l atinge cu buzele neputinței. Sunt blânde și doresc o unică clipă împreună pentru a salva nopțile strivite de repausul depărtărilor. Urmele gândurilor vor să reunească buzele noastre iar dorința dintr-o unică imagine să se revadă, trăgând înapoi o noapte ce va să vină...
Un parfum ca un vis real ce te privește pe tine și din care nu vreau să mă trezesc. Credeam că știu să iubesc, dar tu mă vei învăța să pot înțelege acest sentiment. Dragostea mea, nimic și nimeni nu ne poate despărți în afară de noi. În curând voi adormi cu tine în brațe și asta mă face să pot înainta către ziua de mâine. Ești speranța de a mă reînvăța să simt că fiecare zi are perechea ei și să gândesc la acea noapte când îți voi descheia nasturii ce încătușează dorința de a face dragoste cu bărbatul pe care-l vrei. Simțirile noastre au același sens, doar că tu trebuie să mă chemi în trăirea ta. Iubire! Deschide drumul către dorință, caută bucuria ce-ți hrănește sufletul. Lasă-mă sa vin către tine pentru a înțelege că meriți mai mult. Nu aș vrea să mă înțelegi greșit, este alegerea ta, dar ai grijă de fructul iubirii noastre...
Alerg desenul și conturul buzelor tale într-un arc al trăirii. Îmi doresc mult săgeata din irisul unei dimineți la o masă ce are timpul comun cu al tău. Privirea ta miroase a trandafiri așezați în târziul meu sădit cu trup de toamnă. Aș sta la reverul timpului tău, și mi-aș lipi buzele de izvorul alb al unui alt iris ce filosofează pe conturul iubirii. Călcâiul dorinței atinge firul de iarbă și încearcă să mă împletească în părul tău ce formează piramide din visele noastre. M-am căutat sens și m-am găsit respirând împreună cu tine, iubita mea, sensul necolorat de fard al unei iubiri neamuțite de invidie. M-am oprit la tine, dragostea mea de dor, și-mi odihnesc geana-mi dormită pe puiul tău de pernă. Visez că urc în spirală și-ți sărut ochii din cercul de viață al cămășii din duminica unui aceluiași august ce doarme pe sânii tăi. Pe fruntea acestei zile privesc decolteul iubirii noastre și-ți sărut degetele și palma ce mângâie albastrul din cerul unui suflet. Gândul meu e atât de statornic și vrea să dureze printre fluturi albi o lume a unui inel dintr-un cerc al nostru...
Apusul duios își reazemă ochiul de mângâierea ce alunecă pe umerii tăi, iar carul meu de timp, cu roți de lemn și dor de îmbrățișarea ta ar vrea o dorință împletită cu șuvițe din părul tău. Buzele învelite-n sete se opresc pe șoldul dezgolit și pe prispa vieții, șirul indian de sărutări, strânge în pumni fericirea într-un refren al posibilei taine nupțiale. Scorpionul din grădina verde își scrie melancolia și buzele-i aprinse se regăsesc într-o femeie ce poartă refrenul unor picături de gânduri. Pe cămașa scrisului omenesc îmi semăn cascadele dorinței și o brățară leagă nevoia de zbor către sânii catifelați ce-și dorm ideea unei adevărate iubiri virgine. Umărul alb așteaptă o rază, la fel de albă, cu plete lungi și moi și încâlcite și nici dansează, nici zâmbet verde, ci doar degetul umed ce desenează un contur ce mă poartă mai departe la ce mi-a mai rămas...