Asociația „Renașterea Râmniceană” și Editura „Rafet”, avându-l ca Președinte/ Director pe scriitorul Constantin Marafet, a organizat anul acesta (2012) cea de a cincea ediție a Festivalului Internațional „Titel Constantinescu” dedicat personalității râmnicene căreia îi poartă numele. Pretextul festivalului l-a constituit concursul de manuscrise literare (poezie, proză, teatru). Din cei 529 de participanți (dublu față de anul trecut), juriul format din scriitorii Horia Zilieru – Președinte, Adrian Botez și Constantin Marafet, a desemnat 11 câștigători cărora li s-au publicat volumele. Am avut deosebita onoare de a mă număra printre ei, publicându-mi-se volumul de proză scurtă „A unsprezecea poruncă”. Un volum destul de subțirel cantitativ, pe care îl consideram încă în lucru, urmând să mai adaug câteva texte, dar pe care nu m-am putut abține să-l trimit pentru a mai testa încă o dată dacă drumul meu literar ar trebui continuat sau abandonat.
Cu acest prilej, am fost invitată la festival, împreună cu membrii Asociației Culturale Helis: Gheorghe Dobre, Costel Bunoaica și Florin Ciocea. O altă ocazie (fericită) de a fi împreună, de a ne bucura de noi cunoștințe, de a revedea altele mai vechi. Dar mai ales de a gusta, încă o dată, bucuriile pe care le conferă astfel de întâlniri care gravitează în jurul literaturii. Din parcursul până la Râmnicu Sărat, singurul lucru demn de amintit e faptul că, în comuna Ion Roată, am dat onorul la stânga în dreptul străzii lui nenea Vasilică. Nu știți cine-i nenea Vasilică? Ba eu cred că știți, dacă ați citit „Helis”-ul și pe Gheorghe Dobre.
Manifestarea ne-a surprins în mod plăcut, atât datorită prezențelor remarcabile de la Râmnicu Sărat, cât și celor petrecute, vorbite sau chiar nerostite. „Atracția” evenimentului a fost binecunoscutul scriitor (de mine, mai întâi din manuale) Dumitru Radu Popescu, câștigătorul marelui premiu pentru volum de teatru. La proză, marele premiu a fost decernat scriitorului Emil Lungeanu. La poezie, nu s-a acordat, niciun volum n-a convins până la acest nivel. Ne-a onorat cu prezența și Dan Mircea Cipariu (doar ce ne întâlniserăm la Sibiu), care ne-a vorbit despre proiectul Opera scrisă.ro, al cărei președinte este, din câte am înțeles o asociație ce apără drepturile de autor. Ne-am bucurat să-l revedem pe bunul nostru prieten Tudor Cicu, premiat și el în cadrul festivalului și pe scriitorul și traducătorul Ion Roșioru, pe care eu îl știam și-l apreciam din paginile revistei „Helis”. Despre omul Titel Constantinescu a vorbit foarte sensibil domnul profesor Traian Gh. Cristea. La festival, a fost prezentă și doamna Maria Margareta Labiș, sora regretatului poet Nicolae Labiș, profesoară de limba și literatura română. Domnia sa a dedicat o „scrisoare” lui D.R. Popescu, compusă din titluri ale operelor acestuia. De asemenea, a recitat poezia „Noi, nu!” de Nicolae Labiș. Momente deosebite au fost create prin recitalurile de poezie.
În cadrul festivității, au fost acordate premiile, înmânate cărțile publicate și prezentată Antologia în care au fost cuprinși alți 20 de premianți, cei care au obținut premiile speciale. Evenimentul a fost condus de – cine altul? – domnul Constantin Marafet, ajutat de inimoasa lui soție. Cei doi Marafeți ne-au făcut bucuria de a sta cu noi la masă, căci, sigur, a fost și o masă, după terminarea părții oficiale. Scriitorii mai și mănâncă, domnule! Nu spun se mai și mănâncă (între ei), că asta e deja cunoscut. Domnul Marafet ne-a mărturisit că abia după ce s-a așezat la masă, după ce a văzut că toată lumea are loc, a numărat furculițele, șervețelele, scobitorile, s-a mai liniștit. Ne-a spus apoi povestea interesantă a achiziționării tipografiei, fără a fi avut un ban în buzunar. Mie îmi plac astfel de povești ale oamenilor curajoși. Însă domnia sa nu a dat dovadă numai de curaj, ci și de pricepere. Și pentru că, în lumea asta nebună în care mai toți aleargă după căpătuială, se mai găsește câte un „nebun” să pună bani din buzunar ca să publice cărți, se vede treaba că și Dumnezeu îl ajută. Spun asta deoarece îmi imaginez că nu-i ușor lucru să organizezi un astfel de eveniment; mai mult, participând și anul anterior la festival (atât eu, cât și domnul Dobre), am putut constata cum nivelul calitativ a crescut simțitor. Îi urăm să-și împlinească visul și, anul viitor, să ne vedem la un festival care va dura măcar două zile. În orice caz, felicitări pentru toată truda, domnului Marafet, juriului pentru caznele la care a fost supus, premianților și tuturor participanților! Vreau să remarc în mod special prezența domnului Primar Marian Mărgărit, din comuna Boldu, care a participat și financiar la susținerea festivalului. Când l-am văzut vorbind la microfon mai sfios decât o domnișoară și mai poetic decât Poetul, am vrut să-l întreb ce caută îm politichie. Dar se pare că are ce căuta, oamenii îl iubesc și îl aleg pentru că le susține cauza. Bravo! Domnul Marian Mărgărit este Primar la Boldu încă din ... 1990. Mi s-a șoptit că este și poet și cântă și frumos la chitară.
Ca de obicei, în astfel de ocazii, am schimbat reviste și cărți. Noi am oferit revista „Helis” și cărțile: „Noaptea, cu sinele meu” – Costel Bunoaica, „Trofee” – Gheorghe Dobre, „Scrisori netrimise” și „A unsprezecea poruncă” (Premiul „Mircea Micu”) – FL Dalian. Florin nu s-a deranjat, el nu dă importanță acestor lucruri sau poate vrea să-l citească numai posteritatea. Eu am primit: Vasile Ghinea – „Tăcerea din cuvânt”, Marian Ilie – „Dreaptă dragostea mea Mellactonia” și „Lupta mea cu gânduri mov”, Tudor Cicu – „Cu traista de basme prin lume” (premiul „Victor Frunză”), Emil Lungeanu – „Gura lumii – Extracții critice fără anestezie” și Mircea Dinutz – „De-ale democrației” și „Anamneze necesare” (critică, premiul „Dumitru Pricop”).
Noi, helioții, ne-am îmbarcat pe la o vreme și am luat drumul Sloboziei, însă ziua nu s-a terminat. „Acasă” ne-au așteptat prietenii noștri Creola și Vitalie Buzu, (care fuseseră preveniți încă de cu o săptămână înainte), cu iepure, pizza, clătite, țuică și vin de la mama Basarabia, brânză cu mămăligă și... multă căldură sufletească.
De multe ori la festivaluri, mai interesantă chiar decât latura oficială este cea din „culise”, aceea în care se leagă prietenii, unele chiar pe viață, se netezesc asperități, sau... dimpotrivă (asta mai rar). Pentru mine, acest festival „s-a lăsat” cu două izbânzi: una e cea a publicării celei de-a patra cărți, iar cealaltă, chiar mai importantă decât prima, este faptul că l-am cunoscut pe scriitorul Mircea Dinutz (premiat, de asemenea, la concurs). Nu discut de texte și contexte (prietenii știu de ce!), dar cert este că întâlnirea noastră a fost una specială (și asta n-am constatat-o doar eu). Domniei sale îi dedic, împreună cu toată prețuirea mea, versurile lui Alexandru Macedonski (Rondelul meu):

„Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.

Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,

Și înălțarea e-n iertare.”