poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2575 .



Delicatețea, o floare rară
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ilorian ]

2012-07-12  |     | 



Gândul meu și-al dumitale/
Facă-l Dumnezeu o floare!”


Am uitat de natură, de acest univers creat de Dumnezeu
cu toate minunățiile lui și am uitat să trăim frumos nemaiștiind ce înseamnă iubirea curată, ca un izvor uitat de munte, ca un parfum de floare, ca un câmp înverzit într-o primăvară mult așteptată.

Suntem tensionați și ironici, stresați și bășcălioși, șmecheri de conjunctură, descărcând frustrările și depresiile noastre pe cei care încă ne mai iubesc. Nu știu dacă ne mai doare pierderea unui prieten sau ratarea unei mari iubiri, nu știu dacă mai putem paria pe un sentiment curat și nobil, nu știu dacă mai putem
iubi femeia iar femeia pare că nu mai știe să iubească bărbatul și asistăm neputincioși la o nefericire colectivă care ne poate duce spre neant.

În zadar căutăm rețete și medici, în zadar alergăm abulici la psiholog sau psiho-terapeut dacă nu ne uităm în adâncul sufletului nostru să vedem acolo candela de lumină pe care, vai, am uitat să o mai aprindem.

Numai gândul curat, al meu și al tău, ne poate salva și numai așa ne putem asemăna cu florile și copacii, cu muntele și râul, cu ochiul curat al copilului care privește soarele și cu ochii „adolescentei care se sărută cu apusul”, numai așa putem 5ecupera ,,frumusețea uitată a lumii”.
A fi delicat înseamnă să iubești cu adevărat, să ocrotești și să mângâi,să fii un om care te bucuri necondiționat de creația lui Dumnezeu și prețuiești în cel mai înalt grad cele ce sunt și cele frumoase care ar putea să fie.

Cine ești tu, cine sunt eu, două fețe ale aceleiași medalii, două jumătăți de măr, două ramuri crescute
din același trunchi și de aceea nu avem voie să ne rănim deoarece durerea ne va cuprinde pe amândoi. Delicatețea înseamnă să te transpui permanent în sufletul celuilalt pentru a înțelege ce se întâmplă într-un suflet pereche și care sunt resorturile intime care-l fac pe acesta să aducă în lumină tot ce are mai bun, mai frumos și mai adevărat pentru ca noi toți să înțelegem că facem parte din aceeași mare familie al cărui unic tată este Dumnezeu.

Viața noastră este unică și irepetabilă și este foarte important ceea ce facem în fiecare secundă, deoarece
nu ne mai întâlnim niciodată cu timpul pe care Tatăl Creator ni l-a acordat să-l întâlnim și să-l umplem
de sens. Este covârșitor de important ce facem cu viețile noastre, cui le dăruim, cum îi prețuim pe cei
care ne iubesc și cum răspundem la această miraculoasă întâlnire cu omul iubit. Noi suntem aceia care dăruim zilei petale de trandafir și parfumul inconfundabil al interiorului nostru.

Delicatețea face parte din acele calități care nu numai că sunt rare,ci sunt absolut necesare sufletului omenesc pentru ca acesta să aibă o viață interioară de cea mai bună calitate. Ea ar trebui să însoțească sufletul în toate meandrele pe care o viață de om poate să le parcurgă,dat fiind că această rară calitate îl poate apropia de toți oamenii. A fi delicat presupune să fii foarte atent la ce se întâmplă cu celălalt, cu simțirile și atitudinile lui, cu ridicările și căderile lui și, mai ales, cu acea
mână întinsă celui care se confruntă cu probleme insurmontabile.

În jurul delicateții pe care un om o degajă cu atâta naturalețe se strâng cu toții, oameni mai mult sau mai puțin instruiți sau neluați în seamă de nimeni și fiecare se simte atins de aripa de înger a acestei inefabile calități.

Inteligența, bunătatea, altruismul,discreția și mărinimia curg din delicatețea sufletului, ea le include pe toate acestea și dau nota principală, pentru ca acela care o primește să devină, la rândul lui, un om delicat. De obicei, se spune că mai important este să dăruiești decât să primești. Cel care dăruiește este, cum spune un proverb arab,„văr bun cu soarele”.

Delicatețea mai presupune și acele modalități de a ști cum să te apropii de omul care are nevoie de tine și să o faci în așa fel încât să nu-i încalci celuilalt demnitatea,personalitatea, libertatea. Discreția face parte din arsenalul delicateții,deoarece actul generos se face în taină, ca să aibă o valoare supremă.

Mărinimia te situează pe acele înălțimi de pe care poți să vezi că cei de lângă tine au mare nevoie de calitățile tale. Dacă ai obținut aceste daruri, trebuie, la rândul tău, să dăruiești, pentru că delicatețea este o floare rară și merită să colinzi văi și să urci munți întregi în așa fel încât, la capătul urcușului tău, să te întâlnești cu această neprețuită comoară.

Delicatețea este o componentă esențială a iubirii, una dintre acelea care întregesc personalitatea ființei umane. Viața omului se umple de sens cu acest mister adânc, pe care numai pe oamenii profunzi îl posedă.
Din punct de vedere teologic,delicatețea face parte din acea smerenie pe care omul religios o poartă în adâncul inimii și care participă la crearea omului deplin, reînnoit întru Iisus Hristos.

Delicatețea salvează pe om din neantul răutății și agresiunii, îl transformă într-un înger cu aripi de
zăpadă și îl face să-și iubească perechea din lume pentru a reface omul deplin de la începutul lumii, ființa cosmică stăpână peste lume și peste întreaga creație a lui Dumnezeu.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!