cândva, literele îmi creșteau în carne, rănindu-mă; și-atunci
rupeam din ele oferindu-mă: luați și citiți, acestea sunt cuvintele mele
cu sentimente, trăiri, temeri și spaime
lumea trecea, fără să bage de seamă sfâșierea

apoi, cuvintele s-au uscat, frunze-buze murind ghemuite-n rigolă
zemuind a tăcere și a putred
venea iarna-n suflet și gerul se cățăra până la bolta lacrimilor
aruncând în jur așchii însângerate

acum, taina mugurilor nu mai sparge în ferestre
tăcerea filtrează lumina, sufletul se zbate despărțit
timpul mușcă-n carne, cariind esențele
iar eu, scorbură inutilă, îmbrac lumea în amintiri