Speranțe, flori de mac.

Petalele a mii de flori de mac,
Îmi invadează orele visării;
Sunt maci-speranțe, care trec și tac
Și mă închid, sub pleoapele uitării.

Mă uit în urmă, și nu văd nimic;
Mă uit în față, lumea-și pierde chipul,
Tot ce-a fost mare, azi, îmi pare mic,
Și-și cern prin valuri, mările, nisipul.

O rază de lumină ce-a apus,
Îmi amintește anii tinereții;
O umbră de-ntuneric mi-a adus,
Păreri de rău, în contul plin al vieții.

Împins de neodihna unui gând,
Mai caut la Pandora în cutie;
Pendula vieții bate, când și când,
Și-i frig și trist, la mine-n colivie.

Mă lupt cu timpul și cu tot ce-a fost;
Mor răstignit, pe crucea ignoranței;
Și-s ultimul soldat, rămas în post,
Ca să păzească zorile speranței.

Înmoi cu lacrima, pesmetul vechi,
Îmbrățișez în noapte, o părere...
Și trec prin somnul meu, perechi, perechi,
De vise, condamnate la tăcere.

Cu țipăt lung, pier șiruri de cocori,
Lăsând o rană, pe albastrul zării;
Se nasc continuu, oameni muritori,
Și se-adâncește marea disperării.

Uimit, privesc spre vechiul carusel,
Ce-amestecă frumosul și urâtul,
Și mă sufocă gânduri, fel de fel;
Iar coarda disperării-mi frânge gâtul.

Mai caut pe un câmp, un mac ucis,
De coasa nepăsării colective,
Și-mi pun la butonieră, flori de vis...
Flori roșii, cu petalele fictive.

P.S.
Dragilor, aș vrea sa vă dau un mărunt consiliu. Atunci când parcați în atelier producțiile trimise de mine;- aveți grijă la porți;- căci acestea, sunt în general agabaritice, și riscați să le rupeți; iar în vremurile de acum, nu prea se mai găsesc meșteri capabili să le repare.
Un Paște fericit, tuturor!