târziu niarne am coborât
aceste cărări abrupte când am ajuns
jos m-a invadat un fel de teamă
ce sporea odată cu un presentiment
de suferință nici nu banuiam că
tot neștiutul atârnă de înscrisurile
așezate în cumpăna fiecărui înțeles
orice asemănare și orice chip ar fi
luat necunoscutul niarne tot îl simțeam
cum îngreunează umerii cu apăsarea
înțelegerii știu că în același mormânt
se vor închide deopotrivă frumusețile și
suferințele iar muntele acesta de piatră
solubilă peste care abia am trecut
se va dilua peste el minutarele vremii
vor continua să șteargă numele
inscripționat în piatră înaltelor piscuri
rămânându-le doar urmele și moleculele
unui joc numit viață


18 ianuarie 2011