O fâșie de cer ruptă din Rai
se prăvale peste stânci.
Vuiet de ape cu limpezimi adânci
hohot de lacrimi învăluit
de curcubeul alb ce urcă spre cer
Calea Lactee, giuvaer
de pietre risipite printre nori.
Fecioara neliniștită a zărilor albastre
iși unduiește pașii de cleștar
pe aripi de cocor.
Străjerul nopților,
își scutură încet cojocul plin de ace
cu ele se cos mărgăritare
pe chipul blând al lunii.