poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Life is life
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-31 | |
"Echilibrul" nostru este echilibrul unei lumânări retezate: rămâne verticală doar din perfecțiunea tăieturii...
ÃŽntrebaÈ›i-l pe Zorro! Uneori femeile mă privesc în ochi ca È™i cum È™i-ar privi în ochi propria moarte. Este în acelaÈ™i timp trist È™i foarte instructiv... Mă muÈ™că o femeie. Privesc la ea ca printr-o fereastră... "Oh, de-aÈ™ putea avea fraze care sunt necunoscute, cuvinte singulare, dintr-o limbă moartă, care nu au mai fost folosite È™i care nu sunt deja aservite prin repetare È™i nu cuvinte repetate, care È™i-au pierdut prospeÈ›imea È™i au fost vorbite de oamenii de demult..." Aceste cuvinte sunt spuse cu 2000 de ani înaintea lui Christos de către KHAKHEPERRESENB, scrib al faraonului KHAKHEPPERE SENUSRET al II-lea, al patrulea faraon din dinastia a XII-a - citat într-un eseu al scriitorului american John Barth, apărut în anii '70, menÈ›ionat de Sever Voinescu în articolul "De ce È›in cu cititorii", în Dilema Veche, BucureÈ™ti, 25-31 august 2011 (după Christos). O nevastă este o femeie cu lumina stinsă, cu ochii stinÈ™i, cu buzele È™i nările È™i mâinile È™i picioarele stinse... AdulÈ›ii sunt copii cu lumina stinsă... ÃŽnsă nu la toÈ›i instalaÈ›ia "electrică" e compromisă definitiv! ÃŽmi este absolut imposibil să înÈ›eleg cum poate o mamă, după ce a născut, după ce a smuls un suflet din cer pentru a-l trânti pe pământ, să mai privească stelele. Reveria criminalului revenit la locul faptei? Singurătate sau Femeie? ÃŽn fond, există vreo diferență? Proasta reputaÈ›ie pe care Masturbarea È™i-a dobândit-o la nivelul Opiniei Publice se datorează È™i faptului că, spre deosebire de Acuplare, solicită într-o mult mai mare măsură imaginaÈ›ia... Iar a pretinde Opiniei Publice să facă un efort de imaginaÈ›ie e deja o obrăznicie (vezi opÈ›iunea electoratului român la 20 mai 1990 - faptul de a înlocui un comunist cu un monarhist s-a dovedit a fi dincolo de imaginaÈ›ia publicului. ÃŽn schimb a înlocui un comunist cu un comunist mai mic... Gustul pentru micime) ÃŽncerc să devin leneÈ™, dar lenea nu îmi tihneÈ™te. Nu de lene am nevoie ci de bucuria de a lenevi. Nu reuÈ™esc însă să ating această bucurie, din cauza sângelui de sclav care îmi curge prin vene. "Era o femeie ciudată, ale cărei rochii arătau întotdeauna ca È™i cum ar fi fost desenate la furie È™i îmbrăcate pe furtună" (Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Gray) Mai târziu, despre aceeaÈ™i doamnă: "... arăta ca o pasăre a Paradisului lăsată o noapte întreagă în bătaia ploii" "Dragă băiete, nici o femeie nu e un geniu. Femeile sunt decorative. Niciodată nu au nimic de spus dar o spun încântător. Femeile reprezintă triumful materiei asupra inteligenÈ›ei, la fel cum bărbaÈ›ii reprezintă triumful inteligenÈ›ei asupra moralei" (idem) (de ce nu al prostiei asupra moralei?) "Femeile se poartă cu noi exact cum se poartă omenirea cu zeii ei: ne venerează dar veÈ™nic ne bat la cap cerându-ne să facem câte ceva în folosul lor" (ibidem) Paradoxul femeii este că deÈ™i nu poate trăi fără Poezie (nu poate fi femeie fără Poezie) are tendinÈ›a (instinctivă È™i adânc inconÈ™tientă) de a privi la poet (atunci când îl întâlneÈ™te) ca printr-o bucată de hârtie igienică udă... Paradoxul poetului este că, deÈ™i nu poate fi luat în serios ca bărbat de către femeie (care, desigur, nu poate trăi, nu poate fi femeie fără Poezie) are tendinÈ›a (cât se poate de conÈ™tientă) de a o privi pe femeie aÈ™a cum ea însăși nu se poate niciodată privi pe sine: ca pe un înger... Ochiul de femeie nu focalizează poetul. El trece dincolo de acesta È™i se opreÈ™te mult mai departe, È™i anume: în inima Poeziei. Căci, o spune tocmai poetul: "Nu există poeÈ›i ci NUMAI Poezie". "Femeile ne trezesc dorinÈ›a de a crea capodopere È™i întotdeauna ne împiedică să le ducem la bun sfârÈ™it" (Oscar Wilde) (probabil modul lor de a se răzbuna pe noi pentru privilegiul de a fi scutiÈ›i (prin naÈ™tere) de scurgerile menstruale. ÃŽn fond e È™i ăsta un mod de a face dreptate) Presupunem prea uÈ™or că sângerarea periodică a femeii este un fapt acceptat, asumat de ea (ca ființă socială). TotuÈ™i, nu e un lucru cu care te poÈ›i "obiÈ™nui" în adevăratul sens al cuvântului. Nu poÈ›i scăpa de anumite consecinÈ›e psihice (etc) locuind mereu într-o casă în care periodic È›eava din tavan începe să se scurgă pe covor, È™tiind prea bine că toÈ›i instalatorii din lume pe care i-ai chema nu-È›i pot fi de nici un folos... "Și ce-aÈ™ putea mai mult s-aÈ™tept de la un înger decât de-a sa privire eu sufletul să-mi sânger" Și totuÈ™i există acel "... cântec de iarbă cosită, de taciturne mări ÃŽn care inima de-atunci își revărsa meandrele pierdutelor candori..." cum È›ine să ne reamintească neobositul, neobiÈ™nuitul Nicetas (greÈ›os, nu? Este, dragă mamă, gustul vieÈ›ii pe care mi-ai dăruit-o) ÃŽn fond nu sunt decât dispreÈ›ul sempitern al unei mame obtuze... È™i bune Toate criteriile după care femelele își aleg masculii sunt irelevante. De aceea nu mă străduiesc să îndeplinesc nici măcar unul singur. Tribunalul din creierul È™i inima femeii este corupt (Kafka) Tribunalul din creierul È™i din inima femeii este guvernat de Spaimă. El însuÈ™i este Spaima! Voi pune în carte toată sinceritatea cu care n-am avut ce face în această viață, cu care v-aÈ›i È™ters uneori de pe buze zâmbetele. Alteori anusurile... Dobândise o cultură fantastică, uluitoare - dar necuantificabilă: refuza întrebările, chiulea de la examene, nu se antrena în discuÈ›ii (din instinct): devenise coÈ™marul atotcunoscătorilor: împrumutase ceva din claritatea acelei picături de mercur a cunoaÈ™terii, picătura aceea alunecoasă, care îl face de râs pe cel care-È™i spune "È™tiu". (Acolo va fi plângerea È™i scrâșnetul dinÈ›ilor...) Mânca rar. Cu două felii de pâine adesea își pansa foamea... Nu există pentru scriitor o cale mai sigură de a pierde contactul cu (ceea ce vechii egipteni numeau) "inima ascunsă" a cititorului decât abordarea coerentă, sistematică, cu metodă a unui subiect sau altul. ÃŽnclin să cred că "rigoarea profesională" (care este religia - oficială - a părinÈ›ilor, profesorilor, academicienilor, oamenilor de È™tiință, a marilor "respectabili" ai civilizaÈ›iei) nu are ca scop final decât È™tergerea, atrofierea, eliminarea definitivă a inimii ascunse a omului... Se înverÈ™unează de milenii împotriva ei È™i nu reuÈ™esc să o nimicească... La radio un concert susÈ›inut de "ORCHESTRA DE CAMERà A EUROPEI".... "Timpul stă în odihnire inima-ncetează, da. Trei picioare, È™apte braÈ›e are somnolenÈ›a mea" (Nicetas) Marile plăceri ale copilăriei - rosul unghiilor de la picioare bunăoară - nu sunt pierdute. Ele pot fi recuperate prin exerciÈ›ii repetate, tenace, consecvente.... Una din cauzele profunde ale tuturor bolilor civilizaÈ›iei moderne o reprezintă ideea sclerotică potrivit căreia copilul È™i adolescentul sunt oameni incompleÈ›i (neisprăviÈ›i?), în timpul ce adultul, cu burtă, spaime È™i obsesii ar fi isprăvitul, desăvârÈ™itul, absolut abilitat de a dicta È™i impune regulile vieÈ›ii... Este exact principiul sclerotic după care Antichitatea este considerată o lume incompletă, incipientă, în timp ce lumea modernă ar fi un apogeu al evoluÈ›iei... Se omite, se eludează se desconsideră - prin inerÈ›ie È™i hipnoză colectivă - că singurul obstacol în calea reinstaurării Paradisului (aÈ™a cum o spune cât se poate de limpede Cioran) este SETEA DE RAZBUNARE a adultului, sete care de fapt este adevăratul stăpân al existenÈ›ei sale moderne: - răzbunare față de Dumnezeu - pentru pierderea Paradisului, adică a Copilăriei È™i a Dragostei - față de (propriul) copil - pentru pierderea copilăriei - față de soÈ›/soÈ›ie - pentru pierderea capacității de a iubi - față de Natură - pentru frigul È™i spaima îndurate în caverne față de orice È™i oricine - în afara propriului Sine (de care nu vrea să È™tie, îl înspăimântă) Nu sunt un fan al vieÈ›ii. Și cred că cei care își fac un titlu de glorie din a iubi ViaÈ›a ("Iubesc viaÈ›a!") nu suferă decât de o prea prost ascunsă spaimă ... La interview, a fost întrebat: - IubiÈ›i viaÈ›a? - Hm! a răspuns el - Hm, da!, au zis ei. Bine atunci, vă căutăm noi... "FuncÈ›ia esenÈ›ială a societății ar trebui să fie EXTERMINAREA VORBÃREÞILOR" (Cioran) 31 august 2011 National Geographic transmite un documentar despre prietenia dintre un pui de hipopotam si o broască È›estoasă mumită Mzee. Cercetătorul povesteÈ™te că iniÈ›iatorul prieteniei a fost micul rinocer (își pierduse turma), o urmărea pretutindeni, se culca lângă ea, mâncau doar împreună etc. "La un moment dat Mzee a scos capul din carapace" - deci acceptă prietenia. Mzee îl ghidează pe rinocer împingându-l cu capul de la spate pe un drum îngust. ÃŽntr-o altă scenă Mzee scoate gâtul la maximum din carapace iar puiul o spală cu limba pe gât. Se joacă ciupindu-se reciproc de picioare. Un "drum în viață", bine definit, bine conturat, coerent, etc. Cum poÈ›i avea un "drum în viață", unul singur, fără o pereche de ochelari de cal? Gândim, suntem educaÈ›i să gândim, doar în interiorul anumitor limite. Altfel, desigur, "drumul" nu ar fi posibil. GândeÈ™ti prea mult? RiÈ™ti să rămâi "pe drumuri". Când îi strigă copilului său "TrezeÈ™te-te la realitate", este evident că adultul se referă la realitatea lui, a adultului: "TrezeÈ™te-te în realitatea mea odată!". Această evidență este nu doar dovada că în afara realității adultului există È™i alte realități, ci È™i a îngustimii, micimii acestei realități în comparaÈ›ie cu imensitățile în care copilul este mereu binevenit. (Despre minuscula umanitate a adultului în raport cu copilul) Vei înÈ›elege atunci adultule, cititorule, tu, semenul meu, frate, că apelurile deznădăjduite ale tuturor proorocilor din istorie (pe care le invoc aici: TREZIÞI-VÃ!) se bazează pe spiritul exact contrar celui care te-nghionteÈ™te să-i strigi copilului tău "TrezeÈ™te-te la realitate". Nu la "realitate" vrea Dumnezeu să ne trezim, ci la cu totul altceva... PuÈ›ină atenÈ›ie! Vox Populi nu prea e Vox Dei. Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, iar căile Mele nu sunt căile voastre (zice Domnul) De ce s-ar deranja un copil să se trezească la realitatea unui adult? Și ce sens are lupta cu viaÈ›a când ce te interesează de fapt e doar eternitatea? ViaÈ›a nu este o eternitate în miniatură. ViaÈ›a nu face parte din eternitate. Eternitate nu înseamnă timp. Binecuvântata gură de aer proaspăt, curat, deschiderea spaÈ›iilor, invazia de lumină care urmează convulsiilor DivorÈ›ului - toate astea sunt de aceeaÈ™i natură cu cele care însoÈ›esc Primul Sărut. Lehamite la cub "Și se rotiră vremi È™i luni trecură È™i zile lungi veniră iar" (Odiseea) Să nu uităm că cei pe care îi acuzăm că fug de ei înÈ™iÈ™i ("E laÈ™, fuge de sine însuÈ™i" reflectăm uneori despre X sau Y) fug È™i de veninul pe care l-au înghiÈ›it. Inclusiv de la noi... "TristeÈ›ea în care trăiesc este o tristeÈ›e în care am intrat de unul singur, neobligat de Nimeni. Este o tristeÈ›e pe care vreau să o duc la capăt cu DEMNITATE" (Johnny Răducanu, cu puÈ›in timp înaintea morÈ›ii) Există falÈ™i îndrăgostiÈ›i, jalnice apariÈ›ii, care prezintă anturajului cu mândrie "iubirea" lor, încercând să pună în prim plan acea "căldură" conjugală, care nu este decât moleÈ™itoarea, îmbietoarea căldură a căcatului proaspăt eliminat... "Ca pe-o tocită spadă bagi sufletul în teacă Cu umbrele durerii viaÈ›a să-È›i măsori. Cât au crescut de-nalte! aproape pân' la frunte ÃŽncetineala vremii, vicleană, te-a minÈ›it. (Tu ai crezut că timpul e-n faÈ›a ta o punte Când el era chiar valul, ce-n urmă te-a-nghiÈ›it". (Sonetul CLXIX, Vasile Voiculescu) Fragmente din scrisorile Simonei Weil către părintele Perrin, din volumul "Autobiografie spirituală": "Dacă în timpul recitării atenÈ›ia mi se rătăceÈ™te sau dormitează, fie È™i o frântură de timp, reîncep până când ajung să obÈ›in pentru întreg o atenÈ›ie absolut pură" Când enumeră acele "lucruri pe care Dumnezeu le iubeÈ™te", dar care rămân definitiv în afara creÈ™tinismului, începe enumerarea cu "TOATà URIAȘA ÃŽNTINDERE A SECOLELOR TRECUTE, CU EXCEPÞIA ULTIMELOR DOUÃZECI". "Am rămas totdeauna în acest punct anume: pe pragul Bisericii, fără să mă miÈ™c, imobilă, EN HYPOMENÊ (un cuvânt cu mult mai frumos decât PATIENTIA)" "Dacă există în mine tristeÈ›e, ea vine mai întâi din tristeÈ›ea neîncetată pe care soarta a întipărit-o pentru totdeauna în sensibilitatea mea, tristeÈ›e căreia bucuriile cele mai mari, cele mai pure, i se pot doar adăuga È™i asta numai cu preÈ›ul unui efort de atenÈ›ie". "Prietenia nu e cu adevărat pură decât dacă este înconjurată din toate părÈ›ile de un înveliÈ™ compact de indiferență care să menÈ›ină distanÈ›a" (26 mai 1942, de la Casablanca) "ÃŽncă din origini, ni se spune (?) umanitatea È™i-a întors privirea de la Dumnezeu È™i a mers în direcÈ›ia proastă pe cât de departe a putut merge. CÃCI PE ATUNCI MAI PUTEA ÃŽNCà MERGE!" Dacă public nu înseamnă ca mă interesează "publicul". Public pentru că altfel nu pot ajunge la necunoscuÈ›ii care mă strigă. "- Bănuiesc că ai să te întorci curând, nu? - Nu, o să lipsesc din Anglia vreme de 6 luni. Am de gând să închiriez un atelier la Paris È™i să stau închis în el până când termin un mare tablou pe care îl am în minte" (Portretul lui Dorian Gray...) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate