Am în fața mea, pe birou, două cărți cu autograful autorului: romanul Din viața unei femei și Versuri – Spovedania unui sas din Transilvania. Ambele sunt semnate M.M. Binder-Scholten.
Nu le-aș fi avut, dacă n-aș fi citit pe internet, cu totul întâmplător, un articol din Wikipedia – enciclopedie liberă. ...Măi, să fie… dar acesta este amicul meu din tinerețe, Matei Binder! Da, poza însoțitoare spune, fără nici un dubiu, el este. Arăta așa cum l-am cunoscut atunci Nu-l mai văzusem de aproape cincizeci de ani. Trebuie să arate acum mult mai matur. Este, știam eu, cu vreo patru-cinci ani mai în vârstă decât mine. Au trecut apoi câteva luni. Când aveam puțin timp liber scriam pe Google: Matei Binder. Căutarea mea a dat, până la urmă, de el, gâsindu-i adresa de email. I-am scris și, după o vreme, am primit răspunsul. Era și el bucuros de această întâlnire virtuală.
Mi-a scris că în vara aceasta va veni la Sibiu, de mulți ani având domiciliu în Karlsruhe- Germania. Am convenit să ne întâlnim. Prima întâlnire a durat mai bine de trei ore. Mi-a povestit, chiar dacă unele lucruri le știam, despre originile sale și despre semnificația numelui său. Despre „tinicheaua”pe care o purta de coadă, în tinerețe, datorită originii sale etnice, dar și sociale(tatăl lui era socotit exploatator pentru că, fiind meșter constructor, din când în când, angaja salahori), despre dorința lui de a termina un liceu pentru a se putea înscrie la o facultate de profil umanist. N-a putut,”tinicheaua răsuna” peste tot pe unde poposea. A reușit, până la urmă, să termine un Liceu seral în limba română, pe vremea aceea neexistând școli în limba germană. De studii superioare nici nu putea fi vorba. A urmat o școală postliceală de construcții, fiind apoi prezent pe multe "șantiere ale patriei" în meseria de tehnician constructor ce și-a însușit-o. Povestea cum pasiunea pentru arte plastice(sculptură, pictură) nu l-a părăsit niciun moment. A urmat, încă înainte de liceu, Școala Populară de Artă având ca profesori artiști sibieni renumiți. Nu l-a părăsit nici pasiunea pentru literatură. În apartamentul, pe care și-l mai păstrează în Sibiu, am văzut biblioteca, cu sute și sute de cărți, precum și un bust, turnat în metal, autoportret. Vorbea într-o impecabilă limbă română( este plecat de acasă pe la începutul anilor 90!). La fel și scrie, aveam să constat în timp ce citeam cele două volume):În primul, o frumoasă poveste de dragoste din timpul războiului, dintre o tânără nemțoaică (Karin)dintr-o familie nobilă,deținătoare a unei ferme întinse în Prusia orientală, și Pierre, un parizian, prizonier de război, pus să lucreze, ca și alții ca el, pe acea moșie. Iată o scurtă descriere a armăsarului Fulger surprins, ca și ceilalți cai, legat la iesle, în timpul unui bombardament aerian:Fulger era înebunit de frică. Și de furie! Era prea mândru spre a se putea da bătut fără luptă: atât timp cât mai simțea un strop de putere în trupul său uriaș va lupta. Ce mai! era un cal înaintaș, conducător și nu-și putea părăsi herghelia tocmai acum. Înfuriat la culme, trase dintr-o dată cu toată putere sa de lanțul cu care era priponit la ieslea de beton. Reuși: își smulse lanțul cu inel cu tot. Era liber! De bucurie necheză cât îl țineau plămânii săi de uriaș.
Dar nechezatul său avea și un alt înțeles pentru cai. Era un mesaj care le spunea: stați pe loc, sunt liber și aduc ajutor
Multe versuri din Spovedania unui sas din Transilvania sunt pline de sensibilitate.:

E întuneric! Beznă adâncă-n aer!
Sub barca mea fragilă, negru-i abisul.
Uriașe valuri înalță taifunul,
Iar strigătul meu este doar un vaiet:
Doamne, din eternitate vii și exiști!
Venit-a ceasul să trec dincolo de Stix?

Altele sunt adevărate imnuri închinate Þării din care a plecat. Amintim: Sărbători de iarnă, Scrisoare către mama, Sibiul bolnav, Bătrânul nuc, Satul meu, Crăciun românesc în Alemania, dar și Pe urmele lui Eminescu, poem în 12 strofe din care redăm:

Aflat la Viena într-un scurt popas,
Am colindat ulițe-nvechite,
Piețe largi și scuaruri pitite
Căutând urme la fiecare pas.

Am colindat poteci prin pădure,
Prin Pădurea Vieneză de ieri
Și de azi: urme n-am găsit nicăieri!
Doar șoapte am auzit și murmure.
……………..
Mai am, spunea vechiul prieten, o datorie de împlinit față de satul copilăriei mele, al moșilor și strămoșilor mei:Cenade (germ:Scholten). Și cred că o voi îndeplini. Lucrarea monografică asupra acestei localități aproape am terminat-o.