O după amiază de vară. Arșița încă era stăpână, impunându-se peste elanu-mi din ce în ce mai redus. Ȋncercam acomodarea la noul fus orar. Gândurile îmi fugeau aiurea. Eram absenta propriului meu suflet. Jumătate din el rămăsese departe, lângă ființele pe care le iubesc cel mai mult. Telefonul începu să sune. Nu aveam chef să răspund. Soneria telefonului insista să-mi tulbure gândurile. Mă hotărăsc să răspund.
-Alo?
-Bunica, te rog să asculți!
Vocea dragă a nepoțelului meu, m-a adus la realitate. Cu numai 30 de ore în urmă, mă despărțisem de el și fiica mea, pe aeroportul din Houston, Statele Unite. Locuiau aici de mai mulți ani. De 6 ani, de când s-a născut Matei, naveta între Romania și America a devenit un ritual. Când mă reîntorc „acasă”, simt că nu mă mai aflu în „cuibul” meu. Ȋn zadar încerc să-mi liniștesc simțămintele, îmi aleargă toate prin sânge, năvălesc prin capilare până ajung la creier. Ȋncă le triază pe scara realității. Până acum nu mi-a dezvăluit treapta pe care să-mi sprijin piciorul.
-Matei, dragul meu îngeraș, ce vrei tu să ascult?

„Sunt Matei și cel mai mare,
dintre fiii mamei mele.
Sunt deștept și-mi place tare,
să m-aventurez prin stele.

Când se face noapte afară,
și privesc bolta-nstelată,
la cotă-altitudinară
mi se-arată o stea, îndată.

Dar ce spun!
Sunt mult mai multe.
Nu am cum să le adun,
sunt puzderie sunt sute,

miliarde și un car.
Cerul e un furnicar.
Le privesc printr-un ochean
și mă consider titan.

Rolul meu, desigur este,
să îmi caut steaua mea,
fiindcă buni îmi grăiește:
Fiecare are steaua sa!”

Știi bunico, singur am învățat poezia pe care mi-ai scris-o tu, o știu pe toată!
-Bravo Matei, aveam convingerea că o vei învăța! Bunica știa că ești un băiețel deștept!
-Dar bunico, să-ți spun, aseară când am privit cerul, am recunoscut care este steaua mea! Cea mai mare și mai strălucitoare! I-am dat și un nume!
-Ce nume are steaua ta, Matei?
-Se numește Mahobu! Ȋți place?
-Sigur că-mi place, cred că este un nume special!
-Foarte, foarte special! Ma de la Matei, ho de la Horia și bu de la bunica! M-am gândit foarte mult. Horia este mai mic și nu cred că are o stea, așa că am să-l iau cu mine pe steaua mea, și poate vii și tu bunico!
-Sigur că am să vin Matei! Oricând mă vei chema, bunica va veni!
-Ok! Atunci poți veni mâine? Când vin eu de la școală, mai pe seară, vom pleca în expediție pe Mahobu!
-Dragul meu îngeraș, ca să ajungi la stele, trebuie să zbori cu racheta în cosmos. Până vei crește mai mare, vom călători pe Mahobu doar virtual! Știi tu, cum călătoream amândoi pe alte planete din Univers!
- Da bunico, știi că înțeleg tot ce-mi spui, dar mâine când vii, îmi faci și gogoși?
-Sigur că-ți face bunica, dar dragul meu, nu am cum să ajung mâine la tine! Doar știi că bunica acum se află în România, iar România se află în Europa, care este alt continent.
- Da, iar eu sunt pe continentul America de Nord!
-Vezi dragul meu? Distanța dintre continentele noastre este foarte mare!
-Mai mare ca distanța până la steaua mea?
-Nu Matei, iată, încerc să-ți explic. Soarele, planetele și multe alte corpuri cerești se află în Univers într-un Sistem Solar. Ȋi spune așa pentru că în mijlocul lui se află Soarele, care este și cea mai mare stea. Toate celelalte planete și stele ocupă o suprafață în jurul lui, cu o rază de 2 ani lumină, ceea ce înseamnă foarte, foarte mult! Tocmai pentru că distanța este atât de mare s-a stabilit ca măsură etalon, anul lumină!
-Dar bunica, Mahobu este mai aproape, eu am văzut-o aseară pe cer deasupra mea. Cred că tu când vei zbura cu avionul spre noi, vei putea arunca un steag pe ea. Poți să arunci două, unul al Americii și unul al României!
-Sigur că așa aș face dacă s-ar putea, dragul meu. Oricum, noi amândoi vom mai călători virtual pe Mahobu!
- Ok bunica, acum merg sus la Horia să-i povestesc și lui despre Sistemul Solar!Bye!
-Așa să faci puișorul meu!
Nu cred că mi-a ascultat ultimile cuvinte. Parcă-l văd alergând la Horia, fratele lui de 3 ani, luându-și alură de persoană importantă, povestind și gesticulând despre noua lui reședință din Univers.


1septembrie 2011