Ascult la televizor știrile. Mă crispez, mă încrunt, apoi râd, râd în hohote, îmi dau lacrimile – nu știu nici eu dacă de supărare sau de extaz, mă enervez, mai bag câte o „mai du-vă dracu de idioți”, apoi râd din nou. Mă înroșesc la față de rușine și sting televizorul. Analizez și ajung la cea mai logică concluzie: românii s-au refugiat în basme. Putem distinge cu ușurință unele tradiționale românești, altele străine, legende religioase, povești nemuritoare și multe filme științifico-fantastice.

Spre exemplu să ne gândim la „Hänsel și Gretel”. Luând exemplul acestei povești, politicienii noștri au luat cu asalt căsuța de turtă dulce numită Românica, interpretând evident greșit morala poveștii, și au înfulecat din ea până când burtihanele lor disgrațioase au atins pământul odată sărutat de Ion. Au furat și comoara „vrăjitoarei”, înșelându-se din nou, căci „vrăjitoarea” era chiar țărișoara noastră dragă, și au împărțit-o cu bucurie în suflet copiilor și nepoților lor, evident. „Vrăjitoarei” nu au reușit să-i vină însă de hac fiindcă nu încăpea în cuptor așa că au nimicit-o ignorându-i strigătele de disperare.

O altă poveste semnificativă și evident demnă de urmat pentru concetățenii noștri este „Cenușăreasa”. Orice dom’șoară, prostovană și lipsită de orice fel de urmă de sclipire intelectuală, dar dotată de Mama Natură cu oareșce trăsături (sub nici o formă de caracter) se visează a fi Cenușăreasă. Și astfel, părăsește cătunul ponosit în care a venit pe lume și pornește plină de speranța unui viitor strălucitor, poate chiar artistic, spre capitală unde îl va întâlni în mod cert pe Prince Charming, un bătrânel cu cel puțin 30 de ani mai în vârstă, cu artrită, diabet, un pic de ulcer și neapărat predispus la infarct. Astfel, Cenușăreasa noastră, necioplită și incultă, își vinde și ultimul dram de demnitate contra unei perechi noi nouțe de silicoane cu care va cuceri „tinerii” burlăcei (sau văduvi, după caz) ai capitalei. Poate se apucă de muzică, fiindcă este trendy, și își face o formație alături de alte fetițe tunate. Formația trebuie să aibă neapărat un nume senzual iar principalele calități artistice vor fi decolteul, lipsa lenjeriei, buzele asemănătoare unei bărci pneumatice, părul platinat și sponsorul din spatele scenei. Și uite așa, Cenușăreasa noastră ajunge din fiică de văcar mare doamnă la oraș, cu vilă, piscină, silicoane și un soț ipotent. Dar nu contează nimic atâta timp cât reușești prin forțe proprii să ajungi un VIP românesc de primă mână.

Să trecem acum la politică, la noul guvern, condus de vechiul pitic Statu-palmă-barbă-boc, care nici măcar barbă nu mai are. Înarmat cu idei geniale de distrugere în masă a ceea ce a mai rămas din biata Românică a Cârcotașilor, el a apelat la personaje din filmul Harry Potter pentru a-și crea un guvern pe măsură. Aceste personaje fantastice
(fantastic de imbecile) au început guvernarea asigurându-se că tot ceea ce mai putea fi în oarecare măsură bun în această țară va fi nimicit, ras de pe fața pământului. Astfel, micuțul Statu-palmă-barbă-boc, iubit la maxim de stăpânul său The only true Master Popey Marinarul, și-a propus pentru noua guvernare: expulzarea tuturor celor care mai au un dram de minte, eradicarea pensionarilor și un proces amplu de imbecilizare a tineretului progresist.

Mai rămâne să vorbim doar despre „Arca lui Noe”, o ambarcațiune puternică ancorată bine la țărmul Mării Negre. Noe, un marinar micuț, cu un insesizabil defect la ochișori, cu un zâmbet larg și prietenos și un vocabular demn de un șef de stat, a fost însărcinat de Puterea Divină (nu este încă clar care ar putea fi aceasta) să salveze omenirea. El a trebuit să selecteze cu atenție speciile care trebuiesc salvate. Astfel și-a populat arca (neînțelegând cum ar trebui să facă selecția) cu toți cei care au știut să-l iubească în ciuda defectelor sale fizice și psihice. De restul, potopul.

Am ajuns la final și ce ar putea fi mai potrivit la sfârșit decât imnul țării noastre dragi „Deșteaptă-te române” – ba mai bine dormi în continuare, că în următorii 50 de ani va fi la fel. Părerea mea!”