creierul meu toarce într-o vulpe argintie
rememorează stochează prizează și doarme.
cel mai mult doarme. de parcă s-ar fi năpustit
în el toate nopțile nedormite bețiile pumnii

mi-e drag de tine mi-ai spus azi.
și asta e tot ce contează.
tot azi am aruncat un plic cu poezii la poștă
un concurs cu premii la care m-a tentat doar
prezența ta.

uneori am impresia că am ieșit din mine de mult. că
nu-mi mai simt pielea oasele. când vreau să scriu dictez
unui corp străin de sub mine care fumează și fixează
monitorul hârtia
și între noi s-a infiltrat o altă vulpe. argintie, firește.
un fel de canal prin care ne transmitem mesaje ori pur
și simplu ușurăm distanța cu viteză și timp.
tot între noi s-a mai insinuat, ca o felină, camera rece.

îți spuneam despre fobiile mele. mai adaugă
și teama că moartea nu mă mai sperie. viața, da.

creierul meu toarce într-o vulpe argintie.
e multă liniște aici, dilara
tu ai cearșaf de zăpadă și mie îmi place să
vânez creatura din tine
somnoroasă și albă
și o să-ți placă libertatea asta de a te zbate
când mușc tot ce ești tu când sângele o să
dea pe dinafară și o să curgă pe parchet la
fel ca lumânarea ceara flacăra în sine



p.s. abia am terminat de aranjat în word și m-ai sunat. stăteai
culcată în iarbă și lucrai ceva pentru facultate. o clipă
m-am gândit
la tipa care colorează iarba și a început să-mi placă
imaginea asta.
tu/ iarba/ ochelarii de soare pe cap/ pantalonii negri trei
sferturi/
ghetele/ glezna hmmmm, puțină gleznă nu strică
știi,
nu ți-am spus
eu sunt un bărbat care nu știe să folosească într-un text/
nici măcar într-o propoziție azimut/ dar poate opri alizeele
dacă alergi pe la tropice...
doar așa
să nu-ți deranjeze părul. ori să nu-ți zboare umbrela