...în jurul meu Manole își clădește liniștit zidul...îmi ajunge până la genunchi...dar unde e Ana?...locul de lângă mine nu poate rămâne liber, la cel mai mic cutremur mi s-ar împrăștia osemintele făr' pic de rost...măcar de-ar fi fost și Ana să ni se amestece rămășițele între ele...vorba lui Bellamy: "Together we're invincible"...
...îmi trece de șolduri...

- Anaaaaa !!!

...nimic, nici măcar ecoul...zidul îmi ajunge la grumaz...respir din ce în ce mai greu, mă apasă dorul cum nici un zid din lume n-ar reuși...dar uite, e Ana!...draga de ea...mi-e atât de draga...

- Ana, nu-i corect, tu nu vii azi cu mine! Nu Ana, nu! Mai bine dă-mi un sărut, unul furtunos să-mi ajungă veacuri la rând întru desfătarea spiritului și conservarea lui până la viitoarea avalanșă emoțională..mai vreau si o îmbrățișare, una profundă ca eternitatea ce vom împărți cândva...și acum du-te!!...du-te de le spune că sunt pregătit să aștept, oricât, oricum, oriunde !!!