poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-21 | |
Cartea este prefațată de Vlad Caraman care explică ce are Ave, Caesar, Ave Maria, ambele aceste expresii cu cartea Ave numele tău.
Ea se începe cu nume care încep cu A. Apoi cu V. (Vadim, Vlad, Vasile...) Urmează nume cu litera E. Elena Strâmbeanu, Eugen Bâzgu, Ecaterina Balan, Ecaterina Negară, Efim Josanu, Eleonora Lisnic, Eugen Doga, Emil Constantinescu și chiar Elena Huianu. La V este și Viorel Dinescu, dar și Vadim. Despre Corneliu Vadim Tudor, prefer să tac, tot ce am avut de spus am așternut pe hârtie și am inclus în carte, iar despre alt Vadim... Chiar vă invit să citiți și Dumneavoastră. Corneliu Vadim Tudor. Îmi pare că și despre el peste un timp se va spune că a fost... Vadim Derbenev Despre Vadim Derbenev am aflat prima dată abia când eram la facultate și atunci doar din prelegerile de la istoria cinematografiei naționale și mondiale ținute de către un critic în istoria artelor, care mai târziu a plecat să trăiască la Haifa din Israel. Cu părere de rău n-am avut nici o ocazie ca să-l văd vre-o dată în realitate pe cel care, din spusele Larisei Tarasenco, era o legendă vie a studioului „Moldova-film de prin anii tinereții noastre, mai bine zis, ai tinereții lui Ion Druță, pentru că eu pe atunci abia începeam să mă uit la stele și habar n-avem de Carul Mare sau carul mic ori Calea Lactee. Vadim Derbenev tot nu era din "carul nostru" mic din Republica Moldova. Dânsul a văzut lumina zilei în orașul rusesc Iaroslavl pe care cu o anumită ocazie n-am ezitat și l-am vizitat. Măcar să-i văd locurile natale, dacă pe el nu l-am văzut. În Moldova Vadim Derbenev a venit după absolvirea principalei forgerii de cadre calificate pentru cinematografia din Uniunea Sovietică și țările aliate. A venit ca operator de cinema. Dar la studioul „Moldova-film” s-a reținut până în anul 1969. Mai mult n-a dorit să se rețină, fiindcă rădăcinile nordului din care-și trăgea seva l-au chemat înapoi și nu undeva tare departe, ci la Moscova. Prima sa lucrare de la noi a fost pelicula „Balada haiducească”, 1958, care a cucerit premiul I la un Festival unional al filmului de la Kiev (1959). Atunci tânărul operator de cinema a demonstrat o manieră originală de creație, având și o viziune poetică asupra lumii. El făcea parte din generația lui Emil Loteanu și nu numai impresionând prin talentul său și în lucrările ulterioare: „Cântec de leagăn” (1960) dar mai ales în „Omul merge după soare” (1961), în care caută noi mijloace de expresie. În anul 1962 Vadim debutează și ca regizor cu filmul „Călătorie în april”. Urmează apoi „Cavalerul visului” (1968), însă cel mai mare succes al lui ca regizor la „Moldova-film” l-a constituit pelicula „Ultima lună de toamnă” 1965, scenariul fiind semnat de Ion Druță. Filmul a fost apreciat în 1966 la Festivalul internațional de filme din Argentina cu premiul „Marea cruce de sud”, iar la Festivalul de filme de la Canne, Franța – Grand-prix. După aceste succese obținute la un studiou cinematografic cu un bogat potențial național, Vadim Derbenev hotărăște să lucreze la „Mosfilm” și asociația „Ecran” a televiziunii centrale din URSS, unde realizează, deasemenea multe filme bune. Valentin și Valentina. Nume ce au o circulație largă în toată Europa și provin de la numele latin Valentinus. De ziua Sfântului Valentin nu mai spun nimic. Valentin Roșca. A fost un scriitor, un poet nascut la 7 ianuarie 1925 în satul Alexandreni. Deși s-a născut în cadrul teritoriului României interbelice a fost și el comunist începând din anul 1958. Să-l fi contaminat oare și pe dânsul virusul comunismului chiar în același an, când i s-a născut fiica Victoria? A debutat editorial în 1952 cu placheta „Buna dimineața!” Vedeți că deșteptarea lui nu coincide cu anul apropierii de comuniști. Sau cine știe, poate că era curtat de „tovarăși” mai de demult, dar nu se da. În creația sa el avea un patos pronunțat, atât civic, cât și liric, exprimat cu precădere în forma odei și a reportajului liric. Valentin Roșca a cultivat de asemenea satira și umorul, a scris lucrări fantastice, iar câteva volumașe de versuri și povestiri ale lui au fost traduse în limba rusă. Cu Valentin Roșca am fost la Văsieni, Ialoveni, pe atunci fostul raion Kotovskii unde am imprimat un program literar-muzical pentru televiziunea Moldovei sovietice. Atunci am cunoscut-o mai îndeaproape și pe interpreta Anastasia Lazariuc, aflată la începutul carierei sale. Iar cu câțiva ani mai în urmă l-am cunoscut și pe Valentin Bătrânac, coleg de facultate, care a suferit ani buni de pe urma cazului cu un final tragic pentru un amant rău al Elenei Strâmbeanu. Iar despre Elena Strâmbeanu chiar mă gândesc, să scriu. Bineânțeles, că Elena și Anastasia nu vor sta pe același podium, dar pot fi adunate între coperțile aceleiași cărți, căci, fiind aici, n-au cum să se certe. Și apoi, de ce și pentru ce să se certe două femei distincte, cu biografii diferite, și fiecare cu soarta pe care și-au creat-o în diferiți ani și diferite împrejurări. Atât doar, că ambele au activat, s-au lansat la aceiași televiziune din deal, cum i se mai spune la noi, din dealul Schinoasei, mai precis. Valentina Rusu-Ciobanu este pictorița sau mai bine zis artistul plastic al popurului din RSSM (1985), care nu s-a născut în dealul Schinoasei, ci în altă parte, dar tot la Chișinău însă în anul 1920, pe 28 octombrie. Dumneaei a profesat mai toate genurile picturii: portretul, tabloul angajat, peisajul, natura statică. Creația artistică i se bazează pe tradițiile picturii clasice și ale creației populare moldovenești. Pânzele sale sunt de proporții mari și se deosebesc de ale altor artiști plastici printr-o pătrundere psihologică adâncă a caracterelor zugrăvite. Un tablou al pictoriței este intitulat „Pământ și oameni” (1974). De la aceasta, probabil niște ziariști s-au „inspirat” și și-au „botezat” ziarul lor de partid agrarian „Pământ și oameni”, care a dispărut odată cu partidul în negura vremurilor, iar lucrarea pictoriței continuă să se păstreze în Muzeul de Arte Plastice. Valentina Rusu-Ciobanu a practicat și decorul la spectacole, dar n-a făcut măști ca soțul dumisale, Glebus Sainciuc. Valentina Puiu. Are ea ceva în comun cu Valentina Rusu-Ciobanu, dar ce anume nu vă destăinuiesc. Dacă ajunge să trăiască tot așa de mult ca și pictorița Valentina, soția lui Glebus Sainciuc, poate vă dezvălui câte ceva în anii următori. Dar pentru aceasta mai am nevoie de cel puțin încă vreo treizeci de ani și mai sunt încă atât de multe Valentine. Bunăoară Valentina Brâncoveanu, Valentina Buliga, Valentina Cojocaru, Strătan, Vidrașcu... Valeriu și Valeria. Valeriu Gajiu, scenaristul, regizorul. A absolvit instituția centrală de cinematografie din Moscova, (VGIK 1958-1963) pe vremurile Uniunii Sovietice. A debutat în cinematografie cu scenariul filmului „Omul merge după soare” (Moldova-film”, 1961), iar imginea a realizat-o Vadim Derbenev. Prima perioadă de creație a lui Valeriu Gajiu este legată de afirmarea filmului moldovenesc. Pe aceiași cale se înscrie și debutul regizorial. Dar nu a mers cu perseverență pe același cale ca Emil Loteanu, ca Vlad Ioviță, un alt cineast mare moldovean. În anii șaptezeci începe să lucreze în genul filmului istorico-revoluționar, plătind un tribut timpului cu o „Explozie cu efect întârziat” (1970), apoi „Ultimul haiduc” (1972) și „Pe urmele fiarei” (1976). După aceste filme nu mai poate reveni la ceea ce a părăsit, deși mai filmează „Unde ești dragoste?” (1980) și câteva ecranizări ca „Istoria unui galben”(1983). Începând din anul 2000, Valeriu Gagiu lucrează ca profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, predând cursuri de regie de film și scenaristică. El a fost director artistic al mai multor proiecte realizate la studioul "Moldova-film". Ca o recunoaștere a meritelor sale, Valeriu Gagiu a primit titlurile de Maestru emerit al artei din R.S.S.M. (1984), membru de onoare al Academiei Internaționale de Film "Nika" din Rusia. De asemenea, el a fost decorat cu Ordinul "Drapelul Roșu de Muncă" și cu Ordinul Republicii (1998), Laureat al Premiului Național al Republicii Moldova (1998), Artist al Poporului RM - (2010). Valeriu Gagiu a decedat la data de 21 decembrie în orașul Chișinău la vârsta de 72 ani. După Valeriu Gajiu ar urma să nominalizez numele lui Valeriu Gaina, Valeriu Pasat, Pleșca, Lupușor... Dar nu fac aceasta, pentru că implicit ar urma să ajung și la numele cu forme populare moldovenești ca Lerul, Lera sau rusescul Valera. Mai sunt prenumele Valeriu, Valeria și Valerian. Valeria Dascăl, Valeria Duca, Valerian Ciobanu... Vasile și Varvara. În această ordine o prioritate ar merita prenumele Varvara, care are la bază un vechi cognomen latin, Barbarus, atestat frecvent în Imperiul Roman și provenit din adjectivul barbarus „străin”, fiindcă tot ce nu era roman sau grec și, mai târziu, creștin, se numea barbar. Cuvântul a fost împrumutat din greacă în care semnifica „bâlbâit”. Numele Barbara pătrunde grație unei martire cu acest nume care este considerată apărătoarea credincioșilor, amenințați de fulger sau de moarte năprasnică. Devenit popular, numele ajunge este răspândit în toată Europa, iar la noi capătă forma de Varvara. Acest nume de fată este folosit în greaca și rusă. El corespunde numelui englezesc Barbara. Sursa lui este barbaros, un cuvant grecesc care înseamnă "străin". Varvara Buzilă-Bâzgu sau mai precis Varvara Buzilă și Eugen Bâzgu sunt doi oameni pasionați de arta și tradițiile populare, sunt o familie pentu care muzeul a devenit a doua casă de mai bine de 25 de ani. Alla Stâncaru Luncă le cunoaște de ani buni dragostea pentru ceea ce au creeat stramoșii pe aceste meleaguri și vă invită astă-seară să-i cunoasteți pe Varvara Buzilă și Eugen Bâzgu. Așa se începea o emisiune la radio despre cea despre care am vrut să spun și eu vreo două vorbe. Mai ales, că mi-a fost colegă de grupă la universitate, și într-o zi chiar am mers împreună la Tiraspol, unde l-am cunoscut pe un meșter popular, originar din Trebujeni, sat care împreună cu Butuceni alcătuiește cunosutul muzeu sub cerul liber - Orheiul Vechi. Nu de azi și nu de mâine Varvara Buzilă, doctor în filologie, spune că, începând cu anii '80, obiceiurile de iarnă au început să fie uitate. Pentru ca tradiția să fie însă conservată, o mână de oameni pasionați de moștenirea de la străbuni, adunați în cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Național, cutreieră toată țara pentru a descoperi datini pe cale de dispariție. Specialiștii spun că tradițiile mai sunt păstrate la sate mai mult de bătrâni. „Din cauza fostului regim comunist, cei cu vârste între 30 și 50 de ani n-au fost educați să-și iubească valorile spirituale", explică Varvara Buzilă, membră a Comisiei. Mai mult, spune specialista, până acum 20 de ani, moldovenilor li s-a inoculat ideea că umblatul cu colinda este cerșetorie. „Astfel, acest obicei a pierdut din valoare și nimeni nu l-a mai păstrat așa cum o făceau străbunii noștri". Varvara Buzilă vă poate povesti despre mai multe tradiții uitate de moldoveni. Una dintre ele face referire la „păstrarea luminii. Sărbătoarea Nașterii Domnului se leagă de solstițiul de iarnă, fiind ziua cea mai scurtă din an. „Acum câteva sute de ani, obiceiul era să reții ziua. Oamenii făceau rug din bușteni pentru a lumina. Obiceiul s-a redus acum la imaginea pâinii, care înseamnă bunăstare. În ajun de Crăciun, gospodinele coc „crăciunei", bucăți din aluat care au forma cifrei opt, neterminată, și îl pun pe perete, lângă icoană. „Crăciunelul" este luat de acolo la 23 martie, când are loc echinocțiul de primăvară și când gospodarul iese la arat. După ce răstoarnă prima brazdă, bărbatul rupe „crăciunelul" în trei: o bucată o pune sub brazdă, alta o dă animalului din curte și ce mai rămâne mănâncă el.Varvara Buzilă vă mai poate explica că în vremurile străbune, cei care mergeau cu colinda erau flăcăii. Astăzi, tradiția s-a schimbat, iar colindători sunt copiii. Vasile. Prenumele Vasile provine de la numele grecesc Basileios, care are la bază adjectival besileus “regal”, un derivate de la basileus “ rege, conducător”. Căutând explicația prenumelui Vasile am descoperit mai multe tălmăciri și ale altor nume care încep cu litera v cea de aproape de sfârșitul alfabetului, unde se găsesc nume a caror origine este occidentala dar și de pe meleagurile noastre; exemplu ar fi: Vasile, Viorica. Implicit am revenit la Valentina/Valentin. Acest nume de băiat și de fată este folosit în engleză. Sursa lui este Valentinus, un nume latin de bărbat care înseamna "puternic". Valeria/Valeriu - Acest nume este folosit în engleza, italiană, franceză și chiar rusă. Sursa lui este o expresie din latină care înseamnă "viguros". Un bărbat din satul cu stejarul viguros are o “Galaxie” a sa. Acesta este Valeriu Măciucă. Valeriu Măciucă,.. Vasile - Acest nume de băiat este folosit în romana. Corespunde numelui englezesc Basil. Explicarea numelui este prea simplistă. Ca de altfel și a altor prenume ca: Victor/Victorita - Acest nume de baiat si de fata este folosit in germana, engleza, franceza si spaniola. Sursa lui este o expresie din latina ce inseamna "campion". Victoria - Acest nume de fata este folosit in engleza, spaniola, norvegiana, suedeza si daneza. Sursa lui este o expresie latineasca ce inseamna "victorie". Victoria a fost o zeita care a zambit Romei antice timp de multe secole. Crestinii vechi au adoptat numele, probabil in amintirea rugaciunii sfantului Paul "Dumnezeu, care ne-a dat noua victoria". Puritanii secolului 17 au pornit moda folosirii numelui Victoria tradus in engleza, Victory, forma preferata a numelui. Apoi in 1837 o printesa din Germania, a fost incoronata Victoria, regina englezilor. A domnit pana in 1901, a dominat si a dat numele secolului al 19-lea. Poate din cauza respectului pe care-l aveau pentru aceasta regina autoritara, vorbitorii de limba engleza nu au folosit prea mult acest nume pana la mijlocul secolului 20. La acea vreme Victoria a crescut in popularitate datorita corespondentului ei masculin, Victor. Violeta - Acest nume de fata este folosit in germana si engleza. Viorica - Acest nume de fata este folosit in romana. Corespunde numelui englezesc Frederica. Acest nume este folosit in engleza si maghiara. Sursa lui este fred ric, o fraza din germana antica care inseamna "conducator pasnic". Virgil - Acest nume de fata si de baiat este folosit in engleza. Sursa lui este Vergilius, un nume barbatesc latin al carui inteles s-a pierdut. Virginia - Acest nume de fata a fost folosit in engleza, italiana, portugheza, spaniola, norvegiana, suedeza si daneza. Sursa lui este virga, un cuvant latinesc tradus prin "fecioara". Acest nume a fost prima oara scris Verginia, si era numele feminin al unui clan Roman, Verginius. Apoi modul in care este scris s-a schimbat datorita asocierii lui cu termenul de virgo. Acest sens a dus si la folosirea numelui inca de atunci. In 1587, acesta a fost numele dat primului copil nascut de colonistii englezi in Lumea Noua, Virginia Dare. Atat copilul cat si colonia au fost numiti in cinstea lui Elizabeth I, regina fecioara a Angliei. Statul Virginia poarta inca cu mandrie acest nume. Soarta Virginiei Dare a fost diferita. Ea si restul colonistilor de pe Insula Roanoke au disparut prin cai misterioase la trei ani de la crearea ei, dand astfel nastere la legenda Coloniei Pierdute. Vlad - Acest nume de băiat este folosit în Rusă, Sârba, Croată și Cehă. Sursa lui este numele slav volod, ce inseamna "domnie glorioasa". Dar până la “domnia glorioasă” să mai revenim la Vasilii noștri: la Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit de biserică la 1 ianuarie, la Anul Nou, la Sărbătoarea Anului Nou. Numele Vasile a dat naștere la numeroase variante, forme derivate și hipocoristice, apărute pe parcursul secolelor: Vasile, Vasiluța, Vasilisa, Vasilina, etc., etc. Au apărut chiar și nume de familie Vasilache, de pildă. Dar să nominalizăm și câteva personalități cu acest nume. Vasile Anestiadi. De pe o pagină de carte, a treisprezecea la număr, mă privește un chip de om. L-am cunoscut pe academicianul Vasile Anestiade și în realitate, cu diferite ocazi. E descendent dintr-o familie care a dat societății șase medici de valoare. Iar el a fondat chiar și o școală științifică de patologie, este autor a peste 700 de publicații de specialitate de circuit internațional. Vasile Anestiadi s-a născut la 4 mai 1928, în Sărătenii Vechi, județul Orhei. În 1951 a absolvit cu mențiune Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. Urmează doctoratul la aceeași instituție și la „World Health Organisation - Modern Methodology for Teachers of Medicine” din Londra. Desfășoară o prodigioasă activitate didactică și științifică în cadrul alma mater, exercitând funcțiile de asistent, șef al Catedrei de anatomie patologică, prorector și rector în anii 1963–1986. La Academia de Științe activează în calitate de șef al Laboratorului de patobiologice și patologie; președinte al Consiliului pentru etică în cercetare. În aceste funcții și-a manifestat din plin aptitudinile profesionale, manageriale și umane deosebite. A elaborat teoria aterosclerozei incipiente, introducând noțiuni fundamental noi în geneza acestui fenomen. Domniei sale se datorează depistarea fazelor precoce ale aterogenezei, ceea ce constituie o descoperire originală, o reorientare științifică de perspectivă. Academicianul Vasile Anestiadi a fondat școala științifică a specialiștilor în patologie din republică. Discipolii săi, într-un număr impunător, au devenit profesori, doctori în științe, titulari de catedre, conducători de laboratoare. În calitate de raportor, coordonator, președinte, membru al comitetelor organizatorice, a reprezentat Republica Moldova la foruri științifice europene și mondiale (Moscova, Sankt Petersburg, Tokio, Kiev, Valencia, Washington, Helsingor, Nice, Berlin, Roma, București, Praga, Paris, Istanbul, Lisabona, Montreal etc). Este membru de onoare al Asociației de Gerontologie și Geriatrie din România, membru al Internațional Academy of Pathology (Paris), Senior Societas Pathologorum Europae (Berlin), membru al International Union of Angiology (Tokio), membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România, membru al Consiliului Științific al Societății de Gerontologie și Geriatrie din Euroasia, membru European Society of Pathology (Paris) și membru Editorial board of Romanian Journal of Morphologz and Embryology. Fiind, timp de nouă ani, președinte al Consiliului rectorilor al universităților din Moldova, a perfecționat metodologia didacticii universitare moderne, a argumentat organizarea și construcția sanatoriilor-profilactoriu a centrelor-model de odihnă și sport pentru studenți și lectori, a cluburilor de estetică. În calitate de deputat și președinte al Comisiei pentru ocrotirea sănătății, cultură fizică și asistență socială a Sovietului Suprem al RSSM a contribuit la dezvoltarea medicinii, științei și educației în republică. A fost unul dintre inițiatorii fondării Institutului de Cardiologie, contribuind la formarea cadrelor de cardiologi, precum și a altor specialiști în sfera medicinii. În funcția de rector, în decurs de aproape un sfert de secol, a dirijat procesul de instruire a circa 20.000 de medici și farmaciști, care îi poartă prin ani respectul pentru cunoștințele acumulate. Meritele sale deosebite în activitatea didactică și științifică au fost înalt apreciate - Premiul de Stat al Republicii Moldova, ordinele „Insigna de Onoare”, „Prietenia Popoarelor”, „Gloria Muncii”, două ordine „Drapelul Roșu de Muncă”, Ordinul Republicii, medalia „Dimitrie Cantemir” și alte distincții guvernamentale, academice și universitare. La cele scrise de către domnul Ion Ababii, rector USMF „Nicolae Testemițanu”, profesor universitar, academician, eu ce mai am de adăogat? Că mai are un fiu pe nume tot Vasile, care a pornit pe urmele lui, că la vârsta de peste 80 de ani mai citește romane istorice, că, probabil, pe bună dreptate se consideră un om fericit. Vasile Romanciuc, Vasile Vasilache, Vasile Coroban, Vasile Badiu, Vasile Toma… La care dintre ei să poposim? La Romanciuc, că este mai aproape și e cu noi în aceste zile, îmi șoptește îngerul clonă sau poate că, chiar, îngerul adevărat îmi sugerează cu ce personalitate să continuu. Vasile Romanciuc a venit la Chișinău de pe malul Prutului, de la Bădragii Noi, Edineț. Iar Veniamin Apostol de pe malul Nistrului și tot de la nord, de prin părțile Sorocii. Prenumele are origine ebraică, provine de la numele biblic Beniamin, purtat de cel mai iubit fiu al lui Iacob, având semnificația de “fiul dreptei”, “fiul femeii iubite” sau “fiul iubit”, deși primul nume dat de mama sa, Rahila, a fost Ben-Oni (Benone), acesta însemnând “fiul durerii mele”. Numele Veniamin a pătruns la slavi și la noi, fiind atestat chiar și în documente din sec. XVI cu formele Veniamin, Venia, Veniamina. În perioada contemporană prenumele Veniamin este rar întâlnit, dar dacă se întâlnește, apoi nu e unul simplu, ci unul de răsunet, ca de pildă, cel al lui Veniamin Apostol. Veniamin Apostol (15 august 1938-14 decembrie 2000) s-a născut la Dubna în județul Soroca. A urmat actoria la Chișinău (1964 absolvește), apoi regia la Moscova, în clasa profesorului Anatolii Efros. A susținut doctoratul la GHITIS în anul 1977. A fost directorul Teatrului ,,Mihai Eminescu” (cu o altă denumire atunci), apoi, ca urmare a lipsei de loialitate a colectivului (1981), a fost eliberat, și a ajuns mai tîrziu la Teatrul rus ,,A.P. Cehov” (1985). În anii 1990 a activat în cadrul Institutului de Arte din Chișinău, al cărui rector a fost pînă în anul 1998, cînd a fost îndepărtat din funcție. Criticul Pavel Pelin îl evocă astfel - ,,Alături de Valeriu Cupcea, Emil Loteanu, Mihail Grecu, Eugen Doga și Ion Druță – Veniamin Apostol pare să încheie lista clasicilor culturii moderne. În orice post, întotdeauna s-a bucurat de simpatia oamenilor – a spectatorilor, studenților, clasei politice, oamenilor de cultură și artă din diferite țări, a funcționarilor publici, învățătorilor, chiar și a țăranilor”. Maria Mâțu îl aprecia într-unul din studiile sale - ,,s-a aflat mereu în vîltoarea creației, care ba îl ridica pe culmile sublimului, ba îl arunca în abisul disperării, al tristeții și al singurătății totale. Dar nici cea mai neagră tăcere nu i-a putut nicicînd atinge sufletul neîntinat, n-a reușit să-i devoreze credința neclintină, în muncă, frenezia debordantă, optimismul încîntător, generozitatea curată în fața momentului de creație…”. Printre piesele care l-au impresionat în mod deosebit a fost ,,Cervus divinus”. Vtniamin Apostol scria într-un articol despre acesta - ,,Stînd în fața textului druțian, îmi amintesc de nopțile de iarnă, pe cînd eram student la actorie și veneam în vacanță acasă. Mama aprindea lampa de gaz, deși aveam și lumină electrică, ac să nu bată prea tare la ochi: astfel îi părea mamei mele că putem sta mai liniștit de vorbă. O întrebam despre preoți, despre mănăstiri, despre religie și biserică (era credincioasă maică-mea), despre toate evenimentele satului, despre oamenii pe care pe atunci îi mai cunoșteam. Îmi răspundea în glumă maică-mea prin ,,childuri”, cu un umor ușor, cu durere, mă amuzau răspunsurile ei și mă făceau să lăcrimez”. A debutat în anul 1969 cu spectacolul ,,Noaptea privighetorilor”, B. Ejov. Pe lîngă mulți autori străini, i-a montat și pe ai noștri. Printre piesele autohtone se numără – ,,Unde ești, Campanela”?, ,,Curajul bărbaților” (A. Marinat), ,,Tache, Ianche și Cadîr” (V. Ion Popa), ,,Toate trei anotimpurile” (A. Busuioc), ,,Președintele”, ,,Pomul vieții”, ,,Abecedarul”, ,,Destinul”, ,,Sperietoarea” (D. Matcovschi), ,,Mîrțoaga cu clopoței”, ,,Casa mare” (I. Druță), ,,Cîrlanii” (C. Negruzzi), ,,Kir Ianulidi” (V. Alecsandri). Un loc deosebit printre omagiile aduse actorului, regizorului și profesorului, se numără volumul ,,În vîltoarea creației”, ediție îngrijită de Maria Mâțu, apărută în anul 2004 la Editura ,,Cartea Moldovei”. Dintre motto-uri spicuim o întrebare retorică și o cugetare. ,,Cine mai poate trăi sute de vieți omenești într-o singură viață”?! ,,O țară care-și pierde teatrul e sortită pieirii”. Aici mai putem adăuga - ,,Sălile semipustii ale teatrului sunt rezultatul prieteniei de mulți ani a spectatorului cu televizorul”. Îl văd și astăzi cum era aplaudat minute în șir pe scena Teatrului Național ,,Mihai Eminescu”, alături de Dumitru Matcovschi. Îl vom vedea deacum doar în amintiri și în secvențe filmate odinioară. Vera. Acest prenume de origine slavă, format pe baza substantivului vera -“credință” mă duce cu gândul la o Veruță, o Ruță, care era și o nană de-a mea în copilărie. Numele Vera îl poartă eroina romanului lui George Călinescu Cartea nunții. Vera Malev Andrei Hropotinschi are câteva aprecieri bune date scriitoareri Vera Malev, care deveni la început membră a partidului comunist al URSS, apoi și persoană importantă în societatea de atunci. Ea a deținut funcția de secretar responsabil pentru Premiile de Stat ale RSSM în domeniul literaturii, artei și arhitecturii. I-am citit romanul „Cumpăna” (1970) încă în anii studenției mele, apoi, pare-se și „Flori de Dumitriță” (1967). Dar cu părere de rău până azi nu-i cunosc romanul „Vârsta de argint” (1979), deși am făcut un efort de două ori ca să-l citesc. Aceasta însă nu este un obstacol în a creiona în câteva cuvinte numele Verei Malev, despre care academicianul Andei Lupan a scris cu drag că, „Întocmai ca la întemeierea adevăratelor prietenii, rostul omenesc al literaturii crește din credință și devotament. Devotament față de oameni și credință în ceea ce scrii. Sunt virtuți de temelie, cerute de prietenii cei mulți, care caută în cărți adevărul, frumusețea sa umană.” Scriitorul, făcându-și examene de temeinicie la anumite praguri ale vieții, caută cu ardoare anume mărturia unor asemenea legăminte. Și se bucură descoperindu-le ca la o îndreptățită afirmare a rosturilor sale. Mă gândesc astăzi că printre noi cei mulți condeieri ai Moldovei trebuie să recunoaștem meritul acesta în mod puternic afirmat pentru tovarășa noastră de breaslă Vera Malev. Și pe bună dreptate. Putem să ne întoarcem la începuturi, așa cum se procedează cu fiecare scriitor la anumite totalizări, menționează în continuare Andei Lupan. Să trecem pe la pragurile celor de peste douăzeci de cărți tipărite de ea, scoase din imaginația și din experiența sa scriitoricească și cu drept cuvânt dăruite ca un dar de merit cititorului. Aș putea să afirm eu ceva despre începuturile acestui scris, care a venit în literatura noastră într-un moment când era o arzătoare cerință, necesitate de pagini scrise cărturărești. Era în primii ani de după război, când a sosit la Uniunea Scriitorilor un manuscris foarte modest de câteva pagini, pe care mi s-a cuvenit mie să-l citesc și cu alți prieteni ai mei. Ne-a plăcut la toți limpezimea făgăduită din acea povestire, în care se întrevedea mai cu seamă o îngrijită caligrafie sufletească. Se afirma un om tânăr cu sufletul foarte deschis la realitățile vieții, la trăirea oamenilor și la puternicia adevărului de viață pe care vrea să-l transmită. Atunci, pe urmele manuscrisului cu pricina, l-am căutat pe autor. Am găsit-o undeva într-un cabinet de lucru, o fetiță ieșită de abia din vârsta adolescenței și am chemat-o la treapta ceea de răspundere grea a slovei tipărite. Debutul era la un grad de cărturărie foarte îmbucurător, și asta atunci mai ales însemna foarte mult pentru noi. Au trecut de atunci zile lungi și ani, au apărut cărți după cărți, cititorul s-a legat tot mai strâns de paginile iscălite de acest nume și ne-am pomenit că se afirmă între noi în primele rânduri ale scrisului, ale prozei moldovenești acest tovarăș întâlnit atunci, tovarășul nostru Vera Malev. Afirmarea sa în literatură și în tot câmpul culturii moldovenești nu s-a făcut pe trepte succesive, în ritm măsurat. În trecerea modestă fără stridență și fără efecte autorul se juruise parcă unor munci care toată vremea trebuia să-i încerce puterile sufletești, nu numai talentul, dar și puterea de caracter și devotamentul de scriitor. A intrat aproape în același timp în paginile gazetăriei, ale jurnalisticii noastre moldovenești. O întâlneam în gazetele tineretului, în gazetele republicane, în revistele de pe atunci, și cum se obișnuia în practica noastră scriitoricească - ne întâlneam la consultații, dădeam sfaturi, făceam aprecieri. A da sfaturi la tineri scriitori... Vera Malev era un tânăr scriitor... La tineri le recomanzi de cele mai multe ori legătura cu viața, încadrarea în frământările practice ale oamenilor. Dar ne-am pomenit că ne gândim - ce am fi putut noi recomanda acestui autor, acestei tinere, care pe tăcute ducea o greutate de documentare concretă mai mare decât noi ceilalți. Cu mandat de la redacție, mai ales de la revista Femeia Moldovei, căreia i-a dat o mare parte din munca și din generozitatea ei creatoare, a colaborat mulți ani la aceste publicații și întotdeauna cu dreptul de proprie inițiativă a bătut drumurile Moldovei în cele mai depărtate colțuri înspre lucrări grabnice, neastâmpărate, înspre focare arzătoare de muncă. Prin aceste frământări s-au deschis casele și inimile eroilor despre care scria. Iar ceea ce a adus din trăirile copilăriei a intrat în cărți ca un element întregitor al vieții noastre de astăzi. Așa scria. Mărturiile scriitorului deveneau piloni necesari ai unui șantier real de muncă. Atunci credeam și acum sunt convins de asta că la zbuciumul jurnalistic, la participarea din greu în ziua de azi n-a îndemnat-o atât firea neastâmpărată, cât mai ales simțul corect al datoriei și disciplina interioară, conștiința scriitorului. Asemenea facultăți nu bat la ochi, rămân mai întotdeauna neafișate, dar ele constituie un fond moral, scump oamenilor sovietici. Mai ales trebuie recunoscut asta îndeosebi - ele împodobesc vrednicia și frumusețea tovarășelor noastre, a scriitorilor femei din literatura moldovenească. Pomeneam la început de credință și devotament. Credință și devotament la scrieri, așa ca în bunele prietenii. Vera Malev e prietena credincioasă a eroilor săi, eroilor îndrăgiți de ea. Un talent generos îi scoate din anonimat, ridicându-le în lumină farmecul și valoarea de viață. Îi zugrăvește cum le-ar face o dreptate meritată, cum i-ar răsplăti pentru frumusețea omenească risipită în munci, în drame și în tăceri. Pare că încrederea lor față de scriitor are ceva de frăție, de freamăt al destinului comun. Această încredere trece prin caracterul eroinelor sale - Sanda Brai, Nica, Matei, Ion, Zamfira și dramaticul talent al pământului nostru - Maria Cibotaru. Cântăreața Maria Cibotaru. Vera Malev s-a apropiat de ea întâi prin căutări, prin publicații de articole, de reportaje. A fost antrenată încetul cu încetul în viața acestei drame a talentului nostru autohton, și de la schiță a acumulat material și experiență de viață și l-a crescut într-un roman, care, putem să spunem cu drept cuvânt că, este o apariție dintre cele mai impunătoare ale prozei noastre sovietice moldovenești. Cântăreața Maria Cibotaru... Nu e vorba numai de drama reflectată în artă a acestei figuri de femeie, femeie simplă, fiică de muncitor din mahalalele Chișinăului, dar completându-i chipul, căutând să i-l oglindească veridic, autorul a trebuit să răscolească tot cu înțelegerea sa deosebită, cu trăirea proprie în acest Chișinău al anilor treizeci, a trebuit să ne dezvăluie complexa dramă a vieții acelui timp în acest centru al Basarabiei. Figuri de muncitori, de intelectuali ai vremii, realitatea acelor trăiri, parcă gonite în adâncuri înfundate, departe de cunoașterea lumii, în mahalale și în străzile acestea de la Râșcana, Poșta Veche, Melesteu, cu ceea ce era caracterul de afirmare a acestor oameni, al acestor cercuri de intelectuali și de muncitori și a coliziilor dramatice de atunci, prin asta se realizează parcă cristalizate în jurul acestei fetițe Maria Cibotaru - se realizează un tablou de frescă a vieții noastre de atunci. Se știe de acuma drumul de patimi a acestei copile de muncitor care a trecut prin țările Europei, ducând cântecul său de acasă și afirmând caracterul poetic, artistic al acestor oameni simpli, din Chișinăul de atunci. Da, noi nu urmărim numai drama Mariei Cibotaru. În tot ce face, ea cristalizează în jurul său și în jurul dramei sale anume destinele, caracterele și misiunile de viață ale acestor oameni, ale concetățenilor săi, pe care ea i-a lăsat aici departe plecând pe zbuciumatele drumuri ale Europei Occidentale, trecând prin țări și țări, într-o vreme de încruntată tragedie, de apocalips, când dominația hitleristă sfărâmase granițele Europei, a țărilor și prin acest coșmar al vieții trece parcă luminându-le în frânturi de oglinzi sparte aceste evenimente, aceste drame. Cred că acest roman ne cere nouă o revenire dintre cele mai serioase pentru că se cere nu numai să-l analizăm, să-l confruntăm cu cerințele marii literaturi și să-l situăm la locul său meritat. Dar se cere ca să deschidem atenția cititorilor, să le spunem că au în fața lor o carte de deosebită valoare de cunoaștere și de oglindire literară, de care ei au mare nevoie și care se cere situată în primul rând al lecturilor noastre. Ajung scriitorii, artiștii la anumite praguri ale vieții când se întorc să-și măsoare drumul parcurs, să-și cântărească faptele, să-și numere bucuriile, retrăirile și rănile... Vorbind despre literatura și despre viața de scriitor a Verei Malev, eu cred că nu numai pentru mine, pentru foarte mulți, mai ales dintre tovarășii de breaslă, se impune o condiție dintre cele mai imperioase: să afirmăm caracterul exemplar de trăire cetățenească a scriitoarei Vera Malev. Am cunoscut-o în afirmările pe care noi le numim muncă obștească. În colectivul scriitoricesc, în redacții, la lucru de mare răspundere în organizațiile noastre de partid, și întotdeauna când era nevoie de încercări grele, de răspundere mare, nețipătoare dar dură și permanent susținută și de încredere deosebită pentru noi toți noi ne adresam la tovarășa noastră - Vera Malev. Cred că foarte mulți, mai ales dintre tinerii scriitori au intrat în literatură, înfruntând greutăți dintre cele mai aspre, încercând asperități unde nu întotdeauna erau ajutați cum trebuie. Ei au reușit să intre, să pătrundă în literatură, trecând prin ușa acelui cabinet modest de la Uniunea scriitorilor, unde lucra tovarășa noastră - Vera Malev. Ar mai putea fi spus aici mult despre scrisul ei, nota Andrei Lupan. Ar mai fi, cred și eu, dar mă așteaptă încă atâtea nume! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate