poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-11 | |
Arcibald, dragul meu, să-ți pui gura-n lagăr, da’ să nu-i pui lacăt. Nu de alta, dar dacă ne luăm, iar, de ceea ce-ți ziceam despre Dinescu și despre banditul de ÎnStelică Tănase Cel ce Face emisiunea asta strictă (“Pi-Satul”, ori “Pi-Sarea Pământului” (?!), iar nu altceva – din păcate nu am reținut cum se numește emisiunea RealitățiiTV!) și care cică-i și scriitor, și-i și intelectual, și că viața-i a fost dramatică în așa hal încât l-a făcut să fie până și șeful unei case studențești, aia de era încă pe vremurile mai puțin mediatizat/mediatizante de prin viața noastră de studenți români ce-acum suntem tocmai de vârsta lor… – o vom lua de la capul locului.
Ei bine, asta a fost suficient pentru ca Arcibald să-și dea drumul apei morii, spunându-mi că moderatorul, deja celebru (ori ultra-celebru!), pe parcursul emisiunii nu spune decât cele necesare, adică astea stenografiate de mine mai jos, pentru că-n restul timpului lasă loc deschis debitantului Dinescu, așa-ncât să pară că-nstelică doar zvârlind o minge-ntr-un perete, peretele-i va răspunde cu câte o sută de mii de mingiuțe semnate dinescian: “e o centralizare, o descentralizare, e ceva care că; “î”; în italiană franceză și discuție cu lumea făcută pe genunchi; ei da; și face; să!; părerea ta; face că; tu crezi că; era normal, dar nu e; dar nu ce ți se pare că e; ...; eee!; țările ca mai multe țări; da; normal; etiograma; estiograma; și pe; și; pe douămiidoișpe; păi…; ă!; nu vor asta; e clar: e spart; spui tu că i-a chemat la Cotroceni; hai să dialogăm; pentru că; e chiar; e da; da, da’ nu-l cunoaște nimeni, nu-i cunoaște nimeni pe bătuții-n cap; e, uite că a făcut succes; da’ poate că nu s-a săturat; chiar e o impresie?; da, e o arătare de pisică; e logic; avem un horoscop; și revenim imediat; suntem în studio; și de ce crezi că pierdem vremea cu Băsescu; se mai schimbă; băi; da; și; ia; te doare-n ca o”. M-am blocat după acest “CA O”, numai că Arcibald a ținut morțiș să-mi spună, citând mai departe, cu majuscule: “E prima dată?; E crima orizontului; Păi nu e ca mai acolo; Un sistem nu d-este în orice stat ca să vorbim; Te-am terminat; C-angele merkel insidius; Da’ și chip preș; Nu stăteau un pic; Da; Daă presa-i puternică; E Spartă; Da; Da; Da’ eu nu știu; Care-i viața ta?; Era; Eu nu, nu dar; E; Viață pe hârtie; Dar dacă se suie cu picioarele și nu pleacă în 2014?; Eu nu cred că cum; Înțelegi gestul; Un ofițer a fost salvat; …; Ãăă!; Firesc ar fi gestul; Eu cred că…; Am înțeles pașnic pe nimeni; Asta e; Adică nu poate să schimbe lumea pentru că era scos; Și da, da; A, da, da’ nu se mai ceartă nimeni dacă are așa șansă; Băsescu a fost și primar care să-și afirme o poziție; Dar primarii care tu-i orchestrai; Regina Angliei nu vine niciodată; E un miniment obligatoriu; Un serviciu la guvern; Totuși mi-ai atras; Atenți; Ce mai face Igaș și câte voturi; Îi sucombă pe ăștia; Vine Lăzăroiu; Prin cam în ’89; Să-mbăți de cuvinte; Trebuie să ai spinare dar în campanie electorală față de arcul eficient mai relaxat de încredere, da’ e clar ce poate continua fără el; Politic e cel mai prost; Da-mi spui asta după publicitate; …; Spre-ntotdeauna; Îndreptată întrebarea încadrată în primele cinșpe și șaișpe minute “va discuta” Adrian Năstase; Pleșu numai cu ceva umor abdicând era colo-n politică; Pentru că nevasta lui s-a îmbolnăvit de leucemie pentru că era, da, ministu de externe de da bine, de; Și-ai găsit altă temă cu prietenii de nu mai aveai același “ai luat-o de la-nceput”; Ia spune, tu și Patapievici voiați oarecare d-ale CNSA-sului?; Desigur asta o văd da se-ntâmplă asemenea lucruri când dispar liderii din opoziție; Da’ d-am înțeles da da și d-apăi ce; Nu mai vine da dacă nu-mi mai vine; Băsescu e Președintele vulnerabil; Toată viața așa crede; Se va retrage la anu’; Ambasade la nu crezi; Ã; Da, da’ mie mi se pare că se uită la 2014; Da; Da; Că; Da…”. Complet ieșit din context, eu “zipând” pe ici și pe colo, i-am mai zis lui Arcibald că a apărut o veste bună pentru părinții copiiilor care, rămași singuri acasă, umblă pe la aparatele vizualizante, sud-coreenii inventând un dispozitiv ce taie imaginea televizorului atunci când survin sunetele „Ooh, ja, schnell!”, „Yes, more, more!” sau alte „strigături” de genul ăsta, specifice filmelor porno, și l-am mai atenționat că s-a terminat cu agresarea femeilor, pentru că o să B.M. cu Hillary Clinton și că la F.M.I. o să mergem numai cu Lagarde Christine. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate