Eram sărac, în privirile mele nu aveau loc frumusețile lumii, ci doar fantasme, care alunecau dinspre cotloanele întunecoase ale minții, invadându-mi nervul optic și făcându-mă să damnez realitatea pe care o devoram. Eram sărac, iubirea îmi coborâse în sex și rânjetul mi-era perfid, luminându-mi chipul luciferic cu o stranie străfulgerare de gheață. Eram sărac, turbă erau sentimentele mele, căutam tigve de îngeri scormonind în pământ și preschimbam oase provenite de la fripturile de pui în relicvele sacrosancte ale unor dinozauri demult dispăruți. Eram sărac, distrugeam viață la inspirație și, după o scurtă și insesizabilă pauză de orgasm ori de scuză, expiram iadul meu înspre tot ceea ce are viață. Eram sărac, ardeam între coloanele templului amintirilor și remușcările îmi acidificaseră sângele. Eram sărac de nu, eram sărac de da, eram sărac chiar și de poate, mă săturasem să fiu, scuturam ADN-ul din care izvora o nesfârșită melancolie. Eram sărac, câștigasem o boală prometeică, ficatul sufletului mi-era sfârtecat de un vultur pe care ciuma imaginației mele îl atrăgea irezistibil acolo. Eram sărac, produceam sunete distonante, asemenea unei viori dezacordate, alcătuită la repezeală de un lutier prost, dar care s-ar dori Stradivarius, perorând dezarticulat despre mici apocalipse la o cafea suavă, de după-amiază. Eram sărac, mestecam pornografie între măselele încleștate ale unor gânduri cumplite, care prindeau în malaxor și perverteau orice undă, cât de mică, de satisfacție curată. Eram sărac, aruncând bulgări de nefericire și semințe de tristețe în obrajii neprihănitelor fecioare care mă însoțeau câteodată pe sfânta și bătătorita cărare a pierzaniei (sfântă, fiindcă pe aici a trecut, la vremea lui, chiar și Iisus Hristos, doar că nu s-a rătăcit). Eram sărac, mă prăbușeam din definiție în definiție, ascunzându-mă de cruzimea oximoronului „eu sunt” prin tot hățișul de minciuni filosofice care vroiau să-mi spună că aveam un sens. Eram sărac fără a ști să plâng, un prinț al lacrimilor prefăcute și al privirilor care înmormântează. Eram sărac, sedus pe vecie de foamea nesatisfăcută de iluzii, de frica de timp și de aspirația către gol. Eram sărac și darurile îmi erau schimonosiri ale stărilor umane, binecuvântări luciferice și adevăruri care duc spre infern, un iad personalizat, la purtător, gata oricând să se transforme într-o magnetică genune seacă. Eram sărac și suferința nu avea cum să-mi acopere picioarele goale și colțuri ale sufletului îmi rămâneau afară, să înghețe.
Am fost sărac.Apoi am devenit bogat, prin intermediul mercantilismului de tip englezesc. Prin comerț profitabil.
Sunt mercantil, îmi vând speranțele pe o clipă de încântare. Am de vânzare momente de nemurire, momente când inima mi-a fost atât de sus încât a zgâriat, din nebăgare de seamă, câteva aripi de înger. Am de vânzare foste iubiri, foste adevăruri, foste plăceri, foste idealuri, foste postamente ale unor foste divinități. Pentru masochiști sau perverși, am de vânzare chiar și regrete sau remușcări, cu bateria încă în stare de funcționare, un ceas care măsoară invers timpul, melancolii, pierderi de busolă și, pentru cunoscătorii serioși, vând și tendințe suicidale ratate, cum se făceau odinioară, marfă nemțească, nu făcături de-alea chinezești. Cedez, pentru cei interesați, manualul de utilizare al morții, obținut pe sub mână, direct de la sursă. Mai am vreo câteva sclipiri de geniu, dar alea sunt doar pentru colecționari, întrucât sunt puține, foarte scumpe și folosesc arareori la ceva concret. Am însă, că veni vorba, și un concretmetru, un instrument special, primit în cadrul ultimei călătorii în Shambala, care măsoară și, după unii, corijează, gradul de contact cu realitatea imediată. Închiriez, la preț redus, fiind second-hand, viață. Sunt mercantil.

Cumpără cineva?