"O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” și pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „povești” atroce, gingașe sau gingaș-atroce, cîteodată chiar „crude și insolite”, prin caracterele excelent schițate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spații explorate. Nu mă îndo- iesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Și, de bună seamă, aș fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cît de repede."

(Liviu Antonesei)

"Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte"? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproa- pe volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar... dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! "

(Dan-Silviu Boerescu)

"Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual fami- liar și fără magie, visează deodată că are umerii și brațele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – și cunoscute – în mod intenționat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuși. După un asalt anecdotal și imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfășoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc."

(Petru Popescu)

Când a murit Afinia, cei apropiați au fost curentați, ai zice. Se împiedecau unii de alții, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună în stânga, ba în dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbește cu groparii, pentru sicriu, anunță prietenii, am uitat ceva?

După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia și au îmbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, întrând în cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.

Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.

- E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu început de chelie bunicii lui Sergiu.

- Ce treabă?

- Nasoală, a naibii, nu merge capacul, se băgă în discuție și celălalt, cu cel puțin 47 la bocanci.

- Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.

Sergiu se uita nedumerit, toți din familie au ieșit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o așază pe Afinia pe podea, pe covorul înflorat, cu fața în jos, cum cheliosul îi pune sub față o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.