ALT CUVÂNT DE ÎNSOÞIRE


Credeam că Florentina Loredana Dalian, interesată obsesiv de „cotloanele sufletului”, exersându-se dezinvolt pe spații mici (ca dovadă, palmaresul scriitoricesc) va ezita să atace genul romanesc, cerând, se știe, oase tari. Iată că o face totuși, deși cartea de față nu e chiar roman (în sens canonic). Și contemplând declinul genului epistolar în era internautică, ea, cu timbru confesiv și înclinație monologală, ne pune în fața unor scrisori netrimise (poate că un alt titlu era mai potrivit!), provocând, de fapt, dialogul cu sine, încercând a recupera parfumul epistolar (ca irepresibilă dorință de comunicare). Și de comuniune, bineînțeles! Ca deobicei, în prozele d-nei Dalian sunt examinate „sub lupă” destine frânte, invadate de tristețe, momente de derută, destrămarea ființei etc., protagoniștii aflând că fericirea „e singura cosmeticală care dă rezultate”. Și care se plătește cu lacrimi. Scrisorile din acest volum nu constituie, de fapt, motorul narativ; sunt lungi depoziții, lucide și sentimentale, altoite pe suportul unui scenariu al pribegiei (nomadismul românașilor, căutând împlinirea pe alte meleaguri), vădind însă potențialul prozastic al autoarei.
Dacă e să facem nițică teorie va trebui să reamintim că pentru esteticianul și filosoful M.M. Bahtin orice întâlnire / înțelegere este dialogică, înzestrând pe celălalt cu „voce”. Am putea chiar afirma că voința de putere a supraomului lui Nietzsche a devenit azi voință de dialog, într-o societate mediatică, suferind mai degrabă de exces comunicațional. Dar, ne întrebăm, dialogăm cu adevărat? Îl înțelegem pe cel de lângă noi?
Dureroasa întrebare o frământă și pe Ilinca, profesoară și translatoare, voiajând spre Italia, chemată de marea iubire (dr. Mihnea Radian), eroina acestui „roman”. Prilej pentru autoare de a descrie cursele lui Nae, fauna celor doritoare să-și câștige „existențialitatea” (ar spune Ligia, sau alte „pupeze” interesate de a agăța italieni perverși), purtând stigmatul prostituției. Protagonista cărții, după o despărțire (brutală) de Sabin Ladaru, speră că pedantul și perfecționistul Mihnea este omul sortit, lepădând „zorzoanele meschinăriei”. Va cerceta caietele doctorului (conținând scrisori neexpediate) și va încerca să afle „rolul” enigmaticei Lăcrămioara. Îndoiala se insinuează, emoțiile, incertitudinile și chiar certurile fisurează „cuplul”, provocând finalmente înstrăinarea.
Nu e cazul de a dezvălui textura epică. Analiza psihologică este, neîndoielnic, punctul forte al scriitoarei (inginer de profesie), străină însă de sofisticatele inginerii textuale. Bună observatoare, cum spuneam altădată, ea coboară în cotidian, ia pulsul vieții, interesată de gestul mărunt, insignifiant. Cu urechea ciulită vădește o remarcabilă stăpânire a limbajelor; oralitatea e seducătoare, decupajele epice sunt colorate sentimental, cutreierate de un frison nostalgic și asortate cu un binevenit pigment ironic (și chiar autoironic). Iată, așadar, premisele unei cariere de succes în tagma scriitoricească. „Expertiza” noastră, negreșit prietenoasă, mizează pe ascensiunea d-nei Dalian, capabilă, sunt convins, de mari surprize...

ADRIAN DINU RACHIERU