nu mai sunt aceeași,
cu golul acesta ascuns în dimineți.
încerc să-mi dezlipesc ochii de la primele raze,
scuturându-mă lin, de undele tăcerilor si ale
gândurilor. din șirul lor, nu-ți mai pot întoarce
chipul spre mine. s-a schimbat totul,
de când am plecat. mâinile nu pot opri
distanța dintre noi, doar umbra-ți întâmplătoare
ți-am oprit-o sub zidul cerului, ruptă-n o mie
de clipe. când adorm, somnul mă-neacă de parcă
aș fi înghițit o mare, prin care înoată durerile
facerii. uneori liniștea mi se împlântă ca o stare
de veghe, mă pierde-n uitare până când ochii-ți
negri `mi-azvârle priviri printr-o frânghie de rază,
lăsată-n jos de-o stea.
mă întețesc apoi vânt, vuind peste depărtare,
scrutând orizontul, cristalizându-mă apoi, amintire
ce-ți rătăcesc cu timpul, pe întins.



6 martie 2011