poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-06 | |
*
... îmi plăcu teatrala figură ce-o făcu la Cluj Claudiu (Claudiu Cel Ce-și Dă Izmenele Cadou Conferinței de Presă!), pentru că până-n cele din urmă, nici dacii nu prea purtau lenjerie intimă, nu?! – și pentru că scena-i memorabilă și pentru că dădu (Claudiu Cel Ce-și Dă Izmenele Cadou Conferinței de Presă!) peste cap vânzările (oricum exagerate!) cotidianului Clik, precum și coeficienții de rating (rating, cf. DEX: coeficient de po-pularite a televiziunilor); adăugând la asta faptul că, imediat, Dinu (Patriciu!) fu de acord cu noul Cod al muncii „progresat” de Boc. ... dincolo (în Pitești!), jurnalistul Flori(a!)n Silișteanu de la “Curierul Zilei”: „... l-a atacat cu spray paralizant pe Ion Neguș, liderul interimar al filialei Argeș a Partidului Ecologist. Incidentul a avut loc ieri, la o conferință de presă, (adică nu: „în timpul unei conferințe de presă”, ci așa, „la o”!) unde conducerea partidului le chemase pe jurnalistele din Pitești pentru a le oferi flori și mărțișoare. Cu puțin timp înainte de începerea conferinței, Flori(a!)n Silișteanu a venit la Restaurantul “Minion”, acolo unde avea loc evenimentul, și a dat cu spray paralizant spre Neguș, cu care avea un conflict mai vechi. Cei doi s-au încăierat, fiind despărțiți de jurnaliștii de elită din sală, care abia mai puteau respira din cauza gazului inhalat. ... toate astea-s pentru a... „accede probabilitatea foarte mare” și pentru că-n dimineața asta m-am decis s-ascult blues (chit că-mi voi oripila tot neamul!). ** ... Arcibald se pronunțase anterior, spunând că exagerez, deși, tot el, îmi spusese pre-anterior că nu prea știe pe unde ar fi reperabile posibilele limite ale îngăduinței. Mai țin minte că i-am spus că s-ar putea să existe o diferență între a-ți trage și a-ți extrage un glonte deja tras de cineva în propriu-ți cap, urmând să facem, în sfârșit, și noi, „cevaul” ce-i de făcut, cum ar fi... să facem și pe noi de râs, consumându-ne punctele... ... – unde rămăseseserăm? – și? – păi să-ți trimit CV-ul... pentru că uneori îmi place să-mi pierd timpul. – poți să fii mai explicit? – uneori trebuie să scuipi, implicit și explicit, și să nu te mai uiți în urmă. – vorbim, mai vorbim, sună-mă! *** ... (…. iar am trecut printr-un gard viu, în plină iarnă, fir-aș să fiu!): pân-s-ajung în Piața Suduielii m-am scăpat... “în raport” cu vorba aia: handmade! Nici nu mai știu cum a fost dup-aia, dar speranțele arată că nu o să m-apuce durerea (de-a capului v-o spun: cu ce-mi voi mai petrece oare timpul?) Mmm... (cu așa ceva și-a început Arcibald discursul, ce s-a dovedit, până la urmă, a fi un fel de maioneză, nu spovedanie, nici asta prea bine legată, din pricină că ne vorbeam pe tele-mobil!). Întrucâtva ceva e fals, fals câtă vreme mintea-ți stă blocată-n paradigme populate de idei “survenite” după ce te-au trecut toate transpirațiile; ține minte că devenind vizibil poți fi categoric arestat, chiar palpabil dispus a-ți mai pierde timpul și altfel, adică vei fi dispus să-ți vezi de afacerea ta cu vagoane de tramvai, trecând peste închipuita concurență pe care, chipurile, ți-o făcea compania ei de tramvaie (numai soarta a decis asta, nu altcineva!); dar, luate lucrurile la bani mărunți, nu e prea mare diferență între ce face ea și ce faci tu, ci e numai o chestiune de formă, adică nici pe departe nu-i una de conținut. … ale mele (m-am simțit dator să-i răspund!) aparțin clasicismului deconcertant, eu fiind beneficiarul defectului de fabricație, ceea ce face ca făcerea tăcerii să fie precum e craca de sub picioarele-ți, pentru că ori e, ori..., sau... poate-s alte subiecte demne de a fi luate-n seamă; oricum, vagoanele-i au mirismul conceptului Graffiti. ... mai încolo ne-am zis (consensual!) că o să discutăm despre crima utilizată... zici că-i organizată?; mi-am cerut scuze spunându-i că-l voi suna, și mâine și poimâine, ca să discutăm despre harta priorităților bunicilor noastre, iar el m-a trimis către obiditatea sindicală astfel: un angajator oferă (gratuit!) sindicaliștilor trei tone de piatră (în fond niște biloaie de mărimea unui ou XXXL, conform tuturor criteriilor de calitate înregistrate la OSIM) necesare exprimării plenare a interesului acestora, dar și al unor potențiali manifestanți/protestatari pentru și în vederea îmbunătățirii sorții salariaților – soartă vizibil năpăstuită de orice Vechi ori Nou Cod al muncii; dintr-un anumit spirit (nici nu mai știu cum se numește acest punct, ori spirit de vedere!), presupun că-i reclamat de solidaritatea socială, prin vocea cuiva care conduce legitim așa ceva, să zicem că prin aceea a președintelui mișcării și propagării, urmând ca după “exprimarea protestului” să fie recoltate biloaiele, cu scopul re-utilizării, dat fiind că-i vorba de un nucleu social dur consolidat. Discutând, mi-am propus să-mi revizuiesc opiniile în scurt timp... posibil; asta din pricină că-mpușcătura s-a oprit, suspect, într-un cap aflat într-o mașină ce rula pe cauciucuri pentru a intra într-o casă ce era plasată într-o localitate denumită după probabilitatea incidentului: A, fumați?, și chiar și cu probabilitatea accidentului, ori a occidentului, pentru că oricum nu mai contează, potrivit procedurilor penale, dat fiind că totul trebuie să se desfășoare ca-ntr-un film de desene animate în care apare Cristian Boureanu care-și spune replica: „Un membru aruncă o piatră, tot partidul s-a scufundat s-o caute și acum suntem toți plini de rahat”. Da, dar: există o diferență esențială între căcat și puterea politică, între putoarea emanată de căcat și corectitudinea politică emanată de puterea politică. Căcatul și putoarea emanată de el sunt eminamente ecologice, celelalte două nu! Exemplific: dacă respecți regulile elementare de igienă, de căcatul de pe mâini scapi repede spălându-te; dar de consecințele politicului nu, fiindcă nu există încă reguli de igienă în domeniu – nici măcar unele elementare, fără a aduce în discuție faptul că umanitatea s-a civilizat făcându-și case din balegi... Ei, până la urmă, noi nu facem decât un exercițiu de „dat în stambă”. După cum urmează, mi-a zis: „... care există persoane ce nu au nici o vină legată de eliberarea unui mandat pentru percheziționarea care poate fi văzută pe ecrane fără a se interveni în forță periclitând viața locatarilor care nu au legătură cu proprietarii (a zis Arcibald!); care au motivele lor serioase să se ascundă de polițiștii care nu au alte informații prin care să respecte procedurile de a lua ostatici care să le mulțumească acestora din urmă pentru o probabilitate foarte mare în dimineața asta decisă – Arcibald se pronunțase anterior, spunând că exagerez, deși, tot el, îmi spusese pre-anterior că nu prea știe pe unde ar fi reperabile posibilele limite ale îngăduinței. Mai țin minte că i-am răspus că s-ar putea să existe o diferență între a-ți trage și a-ți extrage un glonte deja tras de cineva în propriu-ți cap urmând să facem, în sfârșit, și noi ceva-ul ce-i de făcut, cum ar fi să facem pe noi de râs, consumându-ne punctele..., după cum noi am mai sus-citat, motivând și surescitând modulul... pe-nțelesul oricui! **** ... unde rămăseseserăm? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate