Note de lectură de ZOLTAN TERNER
PREZENTARE DE CARTE LA I.C.R. TEL- AVIV


Bianca Marcovici



„Muntele meu Carmel” o carte bună, chiar foarte bună. Poate pentru că e o culegere antologică. Este Bianca Marcovici be meitava*. Mă refer aici la poezie. Poeta e cum o știm cu toții, un puternic, viguros și neastâmpărat temperament liric. O egocentrică dezmărginită totuși din eul ei puternic, deschisă către lume cu o anumită generozitate dominatoare și capricioasă. Știe că este dotată și își expune harul în văzul lumii, să se știe despre ea că este Poeta. Să știe o lume că ea există. Și că e muziciană, ingineră la Hevrat haHașmal*, și bunică, și are kviut*, și că este „Ana Blandiana a Israelului”. Iat-o definindu-se într-un Autoportret-monolog:

„în zodia mea: / racul e un mediocru, autodidact, / mamă perfectă, soție ideală, prietenă sinceră, / urăște din suflet când e cazul și definitiv, se răzbună! / Reușește în viață foarte greu dar, ajunge sus în piramidă, / prin muncă! / Dăruiește nimicuri, talentele apar târziu și le pune în valoare. / Părăsește tot la un simplu gest când se simte nedorit. / Preferă apele tulburi!”

Și încă un autoportret liric, completându-l parcă pe primul:
„Păstrându-mi apartenența / la izvorul inimoșilor / la filonul stării de a fi cuvânt / răscolind în omul pământ / în lutul care se mulează pe mine / îmi ia forma /neînghițindu-mă totuși / revelația cuvântului, vederea.../../ radiază starea de așteptare / acordul, armonia, visul / clipoceala simțită a apei / resemnarea poemului, / de a mă cunoaște vocea a secat / renunțarea sofisticată a poetului fără punct”

Poate tot un autoportret, reprezintă și aceste versuri, cu adresare spre sine: „Ești ca un paratrăznet / Culegi fulgerul / Și mi-l transformi / În artificii-curcubeu / Peste podul meu de vise / Înger din jumătate de Zeu” Iar despre lirica sa, citez: „Scările mele poetice / care urcă pe faianța peretelui / mereu din fața mea / ca din pământ / odată am să ajung acolo / unde zăpada mi se va lipi de pleoape / iar tu mi-ai văzut visul din somn!” De sub sterilul cotidianului, din zgura vieții monotone, extrage minereul prețios și cizelează bijuterii din cuvinte simple, naive, candide, bătăioase. Luptătoare însă cu garda mereu deschisă, își asumă riscul rănilor. Iat-o aproape de pamflet:
„Unii te folosesc ca un fel de paravan / pentru lipsa lor de discernământ, pentru răfuielile lor personale, / șantajul, îi ești dator... / Amestecă zece nume celebre în șapte rânduri, / insinuări de pe Dunăre, apoi uită, uită... / îți intră pe fereastră, în blog pentru nu știu ce semnal de carte apatic / expediat la alte zeci de reviste... / urcându-se pe umerii tăi! / Tu rămâi „țap ispășitor”, nu poți să-i eviți, / îți pierzi personalitatea / libertatea, te sufocă / pe toate undele, te sterilizează.” Cu cine se răfuiește? Sunt „bastarzii cuvintelor închiși în colivie”.

Scrie despre ei , în continuare: „Sunt masochiștii virtualului / care-și pun poze cât mai mari, / „tineri bătrâni” de 70 de ani, care se autoflagelează, / își pipăie cuvintele prin oglinda spartă. / Sinceritatea lor vulgară...de insomnie previzibilă. / Pentru că nu-și iau medicamentele, / tratamentul...drogul fufelor!” „cârtițe, cârtițe.”

E o pătimașă dar prin contrast, e în stare de sensibilități de mare finețe. Își dovedește rafinamentul poetic și subtilitatea sofisticată a îmbinării sensului cu emoția în „Lumina lui Nichita Stănescu”:

„După Nichita / a rămas un mormânt alb / și-n el a fost îngropat un singur cuvânt, / poate o literă, poate o silabă. /../ Doar un glas răscolitor pe un marș funebru / și ritmul, pașii...care se pierd undeva într-o văgăună / neumblată, doar o fantă... / dar cum v-am spus / doar un singur cuvânt a fost îngropat: / „PUNCTUL”

Iată un splendid distih, ca un micro-poem în sine: „Am strâns muntele Carmel în brațe / până s-au făcut scrum amintirile”.
Iată și această sugestivă declarație lirică a vârstei:

„ Neconstrâns legământ de toamnă. / Flori căzânde. / Uscături plimbate pe caldarâmuri. / Vârsta mea alerga înapoi / să prindă mărul neputred. / Nici o competiție. / Întoarcerea se întrerupe semeață.”

Bianca Marcovici e o prezență nu foarte comodă, dar, foarte interesantă, incitantă, pasionantă chiar, și prin toate acestea, necesară și valoaroasă. Inconfundabilă ca orice poet adevărat.

*Hevrata haHașmal-Societatea de electricitate-în ebraică
*kviut -permanent- în ebraică
*be meitava- într-o formă bună-în ebraică