In fata frumusetii ma simt anulat, imi vine sa dau tot ce am in interior, sa cant sa dansez in jurul ei, ma gandesc ca daca as stii ca ma doreste i-as oferi efectiv esenta mea , nu pot sa ma gandesc la ceva mai pretios. Poate cel mai natural instinct ma blocheaza in ultima vreme. Ma simt cuprins de atata viata in fata privirii pe care acum mi-o imaginez.
Cum poti spune unei persoane ce simti atunci cand te gandesti ca in momentul acela ai dori ca timpul sa inghete. Lasati-ma,va rog, doar cu privirea ei!
Atata finete, intr-o lume fara reguli, o idee prea pudica ar comenta frustratii, totusi, la o privire mai atenta nu ai cum sa nu observi pantera interioara care efectiv te-ar face bucati, cel putin spiritual, daca ar fi eliberata.
Aunci cand privesti pe cineva si simti ca iti dau lacrimile de emotie, un moment pe care sinucigasii daca l-ar poseda in ultimele clipe cu siguranta ar dori sa traiasca mai mult decat noi, multimea.
Momentele de emotie sunt cele care ma aduc in postura de scriitor, cei care imi provoaca aceste sentimente sunt adevarati artisti. Ei sunt cei care creeaza aproape intotdeauna involuntar emotia ca senzatie.
Am devenit o idee ciudat, fara reguli de urmat, fara morala, cu toate simturile in functiune maxima, nu mai pot sa urasc, nu mai pot sa vad nimic ca fiind urat, gresit. Tot ce se afla in jurul meu este la fel de veridic pe cat este fals. Coplesitor de frumos !