28.04.2010

Necesitate sau fobie?

Nu cu multă vreme în urmă am asistat la o conferință despre Petre Þuțea la Institutul Cultural Român. În sală tot felul de oameni, nu mai încăpeau pe scaune, se înghesuiau în picioare, așteptau să audă lucruri noi despre „țăranul imperial” o legendă cam incomodă pentru unii „observatori”. Bărboși cu morgă, tinere cu siluete filiforme, grăsane cu trei rânduri de gușă și, la prezidiu, reprezentanții „intelighenției” culturale românești. Ne-a fost prezentat mai întâi un film cu Petre Þuțea, bâțâia bietul de el din toate încheieturile dar, în mod paradoxal, a apărut în final mai viu la minte decât majoritatea celor din sală ... Și au vorbit Mihail Șora, Pavel Șușară și alții al căror nume ... l-am uitat.
M-a intrigat însă Livius Ciocârlie. Cu o voce monotonă, controlată, a întrebat retoric.
- Ce a făcut Petre Þuțea ca să fie urcat pe soclu? Este o greșeală de neiertat inventarea unor personalități și transformarea lor în statui încremenite, lipsite de putere de iradiere.
Pentru a continua să trăiască ... Petre Þuțea trebuie coborât de pe soclu!
Cum?! m-am întrebat, că doar nu s-a cocoțat singur, fără o permisiune, fără o certificare prealabilă, unde nu-i era locul!
Și-apoi nu înțeleg, coborârea de pe soclu e o modă, o necesitate, o fobie sau ecoul unor solicitări exprese? Că și alți creatori români au intrat de-a lungul timpului, dar și azi, în malaxorul demolărilor.
Mi-am învins „timiditatea” și în pauză l-am abordat pe „crucișătorul de statui” care avea un aer absolut blajin.
Domnule, am lipsuri mari, vă rog să mă iertați, n-am auzit de dumneavoastră până în această seară, dar...dacă n-am avea mituri ar trebui să le inventăm, dacă n-am avea legende ar trebui să le scriem pentru că ... .
Ce a făcut Þuțea pentru a fi urcat pe soclul legendei spiritualității românești? Ani grei de pușcărie și în închisoare chiar și torționarii îl respectau pentru crezul său în Dumnezeu. „Nu era un sfânt dar blândețea îi era aureolată de o forță ce ignora orice dogmă, se tranfigura vorbind și chiar dacă auditoriul nu înțelegea mare lucru, rămânea captiv, prizonier al discursului său filosofic creștin”.
Cum aș fi reacționat eu dacă aș fi făcut pușcărie în acele timpuri? Nu suport durerea fizică, probabil aș fi trădat. El era altă structură, „în timp ce măruntaele îi erau ... ciopârțite, așezat pe orizontala mesei de operație, el diseca nuanțând discursul lui Kant sau Cioran. Rostea maxime, cita din memorie și intona psalmi. Chipurile celor din jur, de la infirmieră la chirurgii ce nu-l cunoșteau iradiau o uimire născătoare de credință....
Majoritatea oamenilor, în condiții de constrângere, acționează sub imperiul fricii. Þuțea deși în închisoare, într-o mizerie umană de nesuportat, era un olimpian, logosul său transforma carcera ... devenea o lumină!”


P.S.

Citatele care se referă la Þuțea au fost preluate dintr-o revistă pusă la dispoziție (vânzare) de organizatori.

.