poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-29 | |
Arcibald este maestrul mesului din aproape-n aproape. Nici nu bagi de seamă cum îți insinuează tipul și, pentru inițiați, tipologia tipului ăsta de mers. E vorba de un întreg demers... cu alte cuvinte.
Arcibald spune că nu poți să povestești despre cineva până nu-i cunoști bine păsurile. Aici l-am contrazis. Am încercat să-i dau niște pase, venite ca dintr-un amical meci de rugby. S-a uitat puțin (“puțin” e puțin spus!) cam chiorâș la mine. N-a uitat să-mi spună că-i plac jocurile elegante. Jocurile cu balonul rotund... Chiar mi-a “tras” o sintagmă: auzi, p-aia cu despre morți numai de bine ai auzit-o a fi fiind fluierată? Am răspuns, precipitat, că dacă e vorba de moartea unui poet de anvergură extraordinară, așa cum a fost aia cu împușcături naționale a lui Păunescu, anunțul morții lui a fost un lucru de bine. Voiam să-i spun că: “dacă despre morți, numai de bine; e bine că Păunescu a murit”... însă n-am fost pe fază, ori n-am forțat nota. Nu mai știu! Recunosc faptul că răspunsurile mele au venit fără să stopez mingea, adică nu i-am dat răgazul să intuiască ce naiba vreau să-i spun, ori să-i fac. Am încercat s-o dreg, spunându-i că iluziile se nasc din te miri ce. Mi-a dat, și nu mi-a dat dreptate, apoi mi-a ținut o prelegere sufocantă despre iluzii. Nu era prima dată! În fond, chestiunea începuse cu mulți ani în urmă. Cu cinci ani în urmă, sau cu șase ani în urmă – nu mai țin bine minte! De la bun început mi-a spus că nu face obiectul prelegerii sale problema iluziilor optice. “Sunt niște baliverne fără formă și fond” a spus Arcibald, după care a trecut la fondul problemei: “Fiecare teorie se înscrie în registrul iluzoriului: de la începuturi până ce-i executată cu o altă iluzie ce pare a fi palpabilă, ori e abandonată fără a i se da șansele minime ale reabilitării. Singurii care au o viață de coșmar sunt recruții într-ale teoriei iluziei, ori într-ale teoriei iluziilor.”: Chestiunea asta m-a pus pe gânduri, pentru că nu a folosit și sintagmele: teoriile iluziei; teoriile iluziilor; teoria iluzorie; și teoriile iluzorii. Nu l-am mai putut urmări. Căzuse pradă propriei iluzii. Nu s-a mai putut opri. Căzuse-n transă. Cinci ani mi-a bătut capul. Vag, am mai reținut ceva despre o posibilă teorie a aluziilor. Cred că eram în stare de șoc. Cu siguranță! A fost primul șoc anafilactic din viața mea. Ochii-mi ieșiseră din orbitele dinainte stabilite, iar în mintea mea se profila deja un atac al forțelor deja angajatoare (dez-angajatoare?!) ale USA – știau ei ce aveau de făcut: deschideau ușa unui cuptor cu microunde, iar urmarea era firească, adică eu urma să privesc lumea cu niște două ouă ochiuri. Nu intru în detalii, pentru că experții știu mai bine “ce-i de făcut?”, vorba lui Lenin (copertat în albastru și emis pe hârtie de bună calitate și în timpul vieții lui, dar și după aia). O cantitate enormă de date, rămase nerecenzate, se rotesc după cei cinci ani de dizertație neîntreruptă a lui Arcibald pe tema enunțată de el. Lumea academică mai delirează din când în când, însă o lasă mai moale când sunt organizate sesiuni, ori congrese de comunicări pe aceleași teme – teme veșnice, nu glume! Arcibald a invocat și o altfel de temă veșnică, însă eu eram abulic, treaba întâmplându-se după ce făcusem aiureala aia de criză. Cu titlu provizoriu (ce bine sună!) trebuie să vă spun că Arcibald nu a avut nevoie, adică nu a suferit “la viața lui” atâtea re-instalări, câte am suferit eu. Nu-i cazul să vă spunem, pe îndelete, lucrurile astea. Ne mulțumim să vă aducem la cunoștință acest lucru, fiind o chestiune principială. Arcibald, ne-fiind de felul lui o gură spartă, s-a trezit cu o tragedie pe cap, cu o dislexie. A rezolvat-o în maniera-i caracteristică: scurt, fără tapaj, în doi timpi și trei mișcări. A existat și o parte dureroasă, e vorba de o extracție dentară și o rearanjare a faciesului. Prin comparație cu el, mutațiile mele imobiliare au fost enorme. Din fericire, Arcibald a privit de departe chinurile mele mutaționale. Nu s-a implicat. Nici nu se cuvenea să asiste la un dialog al meu absurd cu un frigider aflat în plină stradă, pe care trebuia să-l conving, singur, că trebuie să urcăm cele “șapte trepte ale mântuirii, apoi să alunecăm prin holul blocului și să ne “călărim” în lift până la etajul șase, după care să ne scoatem din lift, fiecare ținând la prestigiul personal, pentru ca mai apoi să constatăm că vecinul de deasupra avea nevoie de spațiu, așa că arunca, din motive exclusiv ambientale, diferite elemente de mobilier pe geam, printre care s-a numărat și un frigider. Îmi aduc, bine, aminte că m-am trezit cu fiul său și cu prietena sa încercând să intre în baia mea, asta pentru că vecinul de deasupra voia să-i arunce și pe ei de la etajul șapte. Un episod celebru al acestor mutații l-a trăit un alt frigider care a făcut un fel de epopee: întâi a venit de la București în orașul de provincie “A”; apoi a ajuns în București; pentru ca după câțiva ani să revină în “A”; după care a fost transferat în portul Constanța, într-un apartament de două camere cu vedere ilustrativă spre mare și cu hamac în balcon – călătoria asta s-a petrecut într-o remorcă de camiona plină cu cizme de cauciuc pe care nici eu nu mai sunt în stare să o evoc, pentru că m-am simțit plutind în altă lume. De câte ori îi evoc lui Arcibald relațiile mele cu frigiderele din viața mea, el mă pune la punct cu îngăduință și reia ciclicul său discurs animat despre iluzii. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate