poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-13 | |
Copilul prezintă caracteristicile memoriei, adultul preia elementele trecutului și le conferă viraje imediate, în timp ce bătrânul meditează la aspecte prea complexe pentru un prezent imanent. În acest fel, triada individului care privește limita propriei fatalități evoluează prin prisma recunoștinței vechiului prin noul emis recurent. Copilul plânge, adultul râde, iar bătrânul își mângâie barba înțelepciunii: totul este cenușă, oamenii - actori proști ai piesei unei vieți inutile. Sadismul celebrat continuu consistă în masacrarea fiecărei unități organice umane de către celelalte unități perisabile: homo homini lupus. Luptăm pentru ambiții, valori materiale, căldură umană egoistă, vise absurde. În final, nu reușim decât să amânăm un final dureros: lacrimile care udă patul de moarte rămân unica amintire care ni se alătură dincolo, spre soarele care apune.
Lăsăm latura spirituală deoparte. Constituim, mereu, aceeași valoare impermeabilă, același risc ireversibil: luarea deciziilor. Nu suntem indivizi relevanți doar pentru că gândim, doar pentru că avem conștiința care ne ghidează printre secole de inconștiență și durere. NU. Suntem oameni pentru că avem posibilitatea de a decide, de a alege ceea ce ni se potrivește în drumul nostru spre eternitatea ireală. Luptăm cu morile de vânt pentru un petic neclar dintr-un Paradis inexact. Suntem suma realităților care ne înconjoară sau doar flegma unui Univers care ne-a creat pentru a ne umili în infinitul său experiment abisal? Suntem... aici, suntem acum, dar până când? Lumina apusului sprințează spre un Marathon doar de ea cunoscut. Verticalitatea noastră vorbește de morală și onoare, însă legea naturală oferă replici inerente: simțurile ne conferă elasticitate, rațiunea - doar furnicături pe emisferele conștiinței. Până la urmă suntem ambiția de moment, calmul reflecției nocive, revoluția pasiunii carnale. Frunzele toamnei îmbrățișează clipa adorației și răspunde, puțin cam retoric: poate exista un viitor, atâta timp cât prezentul este nesigur?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate