Cu glasul blând și învechit,
Mi-ai spus doar lucruri bune,
Aceeași natură am iubit,
Din creastă sau genune.

Și cât de dulce-mi povesteai
Din tainele pădurii,
Sau printre urși când mă duceai,
Dăruind vraja naturii.

Un câine bun de îl aveai,
Pe coastele semețe,
Cu câtă dragoste-l iubeai,
Þinându-l în povețe.

Mic dejun fără de miere,
Fără de unt și fără ceai?
Pe masă, ceea ce se cere,
Totdeauna tu aveai!

Mulți ani deatuncea au trecut,
În vâlvătaia vremii,
Printre povețe am crescut,
Iubind și gerul iernii.

M-ai învățat ca să muncesc,
Exact în copilărie,
Să nu mint, să nu greșesc,
Chiar de-oi fi în sărăcie.

Glasu-ți blând mereu îmi sună,
Sus în cerul înstelat,
Un glas blând ce vrea să spună:
" - Ai devenit și tu bărbat! "