"- N-am astfel de rude ! Dă-l în brânci pe scară !"
Rosti cu-nfumurare zâmbind ca un tâmpit
Un bou cu patru coarne și minte într-o doară,
Ce sta solemn la iesle ... prea arogant ... înfipt,

Când sluga nătăfleață, cea proastă și zăludă,
Îi spuse că la ușă, în staulul natal,
Vițelul îl așteaptă zicând că i-ar fi rudă
Sortită din vechime în regnul animal,

Și vrea să se închine ilustrului părinte
Ajuns în fală mare, vestit la dobitoace
C-ar fi măreț în sine, cu foarte multă minte,
Și nu se cade-acuma să șadă la răstroace !

"- Te du de-l dă pe scară ! Alungă prostovanul
Ce-și uită locu-n care-i sortit de la natură,
Și spune-i de la mine, că nu e bolovanul
Menit să stea-n statuie, ci gingașa marmură.

Iar dacă vaca - zice - că mamă bună-i este,
Dorind cu-așa minciună în neam să se pretindă,
Trântește-i o copită s-ajungă de poveste
Și dă-l de-a rostogolul pe scări în jos, în tindă.

Cum poate mocofanul, ce-i prost ca un tâmpit,
Să spună că mi-e rudă! (pesemne e dement !)
Când eu am patru coarne și minte la dospit,
Plecat de lângă iesle ... direct în Parlament !?".