O dimineață înăbușitoare de vară a acaparat totul împrejur.
Singurii contestatari ai stării de prizonierat sunt gălăgioasele vrăbii ce își declară zgomotos nesupunerea.
Retras în umbra încăperii privesc în lumina de pe balcon la eticheta colorată a unei damigene cu licoare bahică și încerc să îmi traduc cele scrise.
„Carafa boierului”. Acesta este denumirea ce însoțește grafica.
Un personaj cu chip tânăr, înveșmântat în straie strident colorate ține în mâinile sale un hrisov și un pocal salutând a închinare pe privitorii interesați de prezența sa.
Privesc eticheta și caut să înțeleg ce a dorit să sugereze cel ce a amplasat pe ea portretul tânărului cu chef de bairam, coborât din trecutul medieval.
În vremurile acestea ce se vor noi pe dea-ntregul, cu orice preț, o denumire ca aceasta pare , dacă nu cel puțin disonantă, chiar kitschistă.
Acum , în epoca eficienței declamate în păsărească de sorginte „wall street- istă”, în care puternice compactoare produse pe meleaguri asiatice, în fabrici robotizate pe dea-ntregul, cu eficiență maximizată, ce se bazează pe calcule savant elaborate, aplicate, optimizate, nivelează ireproșabil, punând în aplicare planuri concepute în „Institute de Dezvoltare și Depersonalizare” aflate în centrul babilonian al Europei Unite, tot ce înseamnă protuberanță cu caracter tradițional, local, sau profund ineficient, spre a instaura noul vis de aur al omenirii, Globalizarea…

Tocmai acum, în aceste momente de cumpănă economico – financiară pe care omenirea, pierdută și câștigată la jocul de-a „Alba – neagra” pus la cale și susținut cu consecvență de Finanța Mondială caută ieșirea din impas, de pe „ Carafa boierului”, un feudal cu pălărioară venețiană, într-un halat de boxeur gata de a intra în ring, face închinare către cei ce ar fi dispuși să răspundă invitației la chef.
Care boier?
Ce carafă?
Peste prăpastia istoriei se încearcă inaugurarea unui traseu de covorașe zburătoare fermecate spre hanurile trecutului idilic și ineficient lâncezelnic.

Ce spune Fondul, sau comisarul european de resort despre acest mod subtil de promovare a ineficienței, prin instigare la metehne cu caracter tradițional și istoric.
Ce are de reproșat concurența producătorilor europeni de licori ce domină piața cu produsele lor autorizate și susținute uzurpator?
Dar nutriționistul Mencinicovschi?
Ce căutați voi pe piața voastră fără aprobarea noastră?
Cu aceste nelămuriri în gând, pornite de la întrebarea inițială, am populat timpul ce a urmat străbătând ca un fondist labirintul gândurilor.
Carafă de cinci litri se poate să fi existat?
Ea a fost intermediara formă de vas dintre butoi, în care era depozitat vinul și pocal.
Din pocal se sorbea cu nesaț licoarea binecuvântată.
Medicament sau otravă, după măsură, educație sau știință, licoarea umplea pocalul primitor.
Acesta și-a făcut datoria în serviciul celui care s-a ostenit al mânui.
Din atributele ce conturau existența vremurilor, făceau parte pe lângă budană, carafă, pocal și spada, ghioaga, calul, barda…
Îmbinate, toate acestea și altele la fel, au constituit arsenalul cu care cercul de fier de la roata istoriei ne-a purtat zdruncinat până în ziua de azi.

Printre toate, noi și conștiința noastră, tradițiile, amintirile, bucuriile și tristețile, iertarea fărădelegilor suportate cu stoicism, sau întreprinse fără prea multă gândire, memoria faptelor și a oamenilor, care au luminat, sau au aruncat mantii de umbră peste rănile sângerânde, sau cicatrizate ale nației.
Cufere cu comori gândite și făptuite de anonimii ce populează poveștile, doinele , baladele și legendele bunicilor, cu care și-au adormit nepoții nu ne lasă să trecem mai departe fără a ne stârni curiozitatea sau interesul.
Vitrinele de cristal ale muzeelor și mânăstirilor, din care privesc chipurile sfinților și mirenilor, cu nume și fapte.
Pe ele s-au construit templele rugilor și speranțelor noastre.

Carafa este vasul din care se umplu paharele celor însetați și în care, spuma vinului se sparge ca briza mării de stânci, înainte de a fi îmbrățișată de înotătorul dornic să se răcorească.
Ea oferă primul contact vizual și olfactiv cu comoara ieșită la lumină din bezna rece și parfumată a butoiului.

Boierul , personaj privilegiat cu drepturi, libertăți și posibilități materiale, invidiat și urât în același timp, pentru lipsa obligațiilor față de truditorii de pe urma cărora își obținea substanța bunăstării și își concepea atributele de trăitor, salută cinic.
Bondar în stupul din care se alimenta cu mierea dătătoare de viață, trăia clipa cu consecvența inconștienței inutilului.
Clipa decontului pentru cinism , aroganță, bunăstare folosită fără măsură și înțelepciune, plana asupra ca sabia lui Damocles pedepsind excesele și lăcomia pe neanunțate, făcând dreptate, restabilind echilibrele deranjate.

Timpul a înghesuit în sacul istoriei fapte , oameni, caractere, situații din care sunt extrase ca din cutia flașnetarului răvașe cu caracter moralizator pentru cei ce cochetează cu aceleași metehne și în prezent.
Astfel compilând cronicile îngălbenite cu țipătoarele tabloide ale prezentului deducem că feudalismul românesc a avut ”Dorobanțierii” lui, încă dinainte ca noțiunea să existe.

Aroganți, urâți, proști, colerici, însoțiți de nelipsiții „ciorchineii”( termen patentat de unul dintre reprezentanții de frunte ai genului, vestitul și mult comentatul Irinel Columbeanu , surprins caracterizndu-și însoțitorii mânați de interese meschine ce însoțeau augusta lui persoană), invidiați pentru poziția socială, comorile cu atribut de ” pleașcă” surprinzătoare ( nu odată demonstrat a fi rezultat a tot felul de inginerii tenebroase cu caracter ocult, ilegal , acoperite de legi fabricate de ei și ai lor pentru folos propriu) și facilitățile de trăitor privilegiat al tranziției cu caracter perpetuu.
Se adună în roiuri zbârnâitoare și șocante pentru a alimenta foamea de senzațional a așa zisei prese tabloide și pentru a-și demonstra lor înșiși că sunt în viață.
Boierii de sorginte dorobanțieră , tatuați și pe limbă cu simboluri ce vorbesc despre halucinanta lor viață arsă pe rugul parvenirii oportuniste se consumă ca lumânările de parafină colorată arzând pe tortul vieții.
Mulțumiți până la nivelul de greață profundă și continuă de bunăstare, această boierime de Dorobanți, își degustă pocalul cu iluzii închinând sub blițurile fotografilor agresivi ca și ei.

Bondarii din stupina Herăstrăului zumzăie a vuvuzelă către cei ce nu se ridică la nivelul pretențiilor lor, emițând judecăți de valoare ce pun în evidență caracteristicile cinico-sadice ale genului.
Nu odată atitudini și acțiuni ieșite din cadrul firesc al normelor de conviețuire duc la răbufniri cu sfârșit șocant și zguduie nirvana semizeilor de tranziție.
Valoarea lor umană, sau civică, își pâlpâie importanța ca și evenimentele ce califică sau descalifică vremurile.

„Carafa boierului”, eticheta care a reușit să îmi trezească spiritul copleșit de căldura unei zile de vară ciudată se ascunde în umbră, lipită pe sticla cu licoare bahică.
Când copleșitor de caldă, ca o baltă în care peștii mor din lipsă oxigenului, când năzuroasă și umedă , cu perdele de ploi, în care geamătul copacilor povestește despre gândul prăbușirii, ziua aleargă grăbind către seară.