Al Mada'in, printre pâini de sticlă și praf de granit. Rumegușul apos prinde rădăcini printre platanii împietriți. Vocea EI este vie în scorbura dimensională, scormonind curioasă în negurile luminoase. Amanții de duminică sărbătoresc întoarcerea, însă cuprinsul alabastrului mă sperie mai mult decât cântecul sirenei lăsate la porțile Orientului. Percep creuzetul aprig al vulcanului senin, dar tremurul bucătarului cuprinde crengile uscate într-un mănunchi argintiu, fluturând deasupra ferestrei uitate a copilei îndrăgostite de golul vidului și de vidul golului. Alerg spre trenul care mă părăsise în gara uitată, dar glasul perenității ajunge până în colțul verzui al tejghelei ruginite de prea multe căni de metal. O ajung chiar la docuri, prinzând vulpea de picior și oferindu-i pistilul mirositor al piciorului stâng. Orbii privesc alungirea seducătoare a trupului EI iar surzii ascultă prin noaptea pustiită glasul ei de regină dominatoare, totodată suavă prin nectarul neobosit al verii înghețate. Cotorul îl resping pritre ruine, dar parții admiră în tăcere dansul ei atât de ne-oriental, cutremurând spirite puternice și aprinzând focul pentru mititei...
Ascultarea e o virtute, iar privitul este un dar. EA revine cu vrute și nevrute, iar merele sunt mai gustoase primite din mâinile EI. Obosesc doar ascultând-o, ridicând haltere spre cerul gol, primind cu neplăcere vizibilă ploaia tristă a iernii timpurii. Furnalul corupt revine amintindu-mi, dar ce anume, nici măcar stejarul nu-mi poate reconstitui. Certitudinea revine prin canalele apeductului, revărsând aripi de porumbei și petale de nu-ți-aminti. Contorsioniștii îmbrățișează marea, dar aceasta-i prea departe și sfârșesc admirând-o pe EA: liniștită, dar furioasă, calmă, dar cutremorătoare, superbă prin eleganță, dar rebelă în gesturi și atitudini, reversul statuii prin bustul nervului optic inversat în oglinda tristeții. EA este pretutindeni, iar Ctesiphonul o primește în brațele metalice ale clădirilor inexistente și în preajma ruinelor de smog inoperabile.Eu sunt aici, sunt acum, iar EA mă primește în iatacul durerilor infinite, oferindu-mi aspirina muților. Voi reveni, voi renaște prin aburul norilor fără nori. EA este aici, este acum, iar eu o resping pentru prima dată, întrezărind drumul sticlos spre apus. Nu-mi este teamă, știu totul, știu că mă va urma printre cărările nesperate și neprimenite ale iubirii neștiute. Sunt cu tine. Urmează-mă!