…hm…blestemul…nu zic nimic…blestemul vieții, de a o trăi…din nou în cameră, copleșit de gânduri copleșit de tine…”tu…” blestemul vieții de a o trăi, iar de nu blestemul morții de a o îmbrățișa…stau, nu zic nimic, copleșit de gânduri copleșit de tine…liniște…îmi aduc aminte…: iubeam…blestemul iubirii…îmi aduc aminte, te-am cunoscut pe tine…blestemată zi…râdeam și ne iubeam…blestemat sărutul tău…nu zic nimic, o lacrimă în colț de ochi mi-apare…blestemat să fie plânsul tău…și mintea îmi zboară la tine, blestemat să fie gândul meu…în suflet port amintirea ta, blestemată fie ea…te-am iubit dar am suferit, blestemată iubirea ta…tac, nu zic nimic, eu și cei patru pereți ai mei…blestemați să fie ei…nu zic nimic deși aș vrea, blestemată fie vorba ta…odată eram doar noi doi…blestemați am fost și noi…i-aud vorbind…blestemată vocea lor…din gând în gând prin gând te port, blestemat să fie el, îl scot…blestemul vieții de a trăi, blestemul morții de a muri…eu, oare ce să aleg…? ...iubeam, blestemată a fost iubirea ta…din nou în cameră...stau și nu zic nimic...stau și îmi aduc aminte de noi... de mine de tine...de mine de tine...multe s-au întâmplat, multe am vrut să fie așa, multe nu....dar toate s-au întâmplat...îmi aduc aminte de tot timpul pe care l-am petrecut iubind...am iubit până acum ca orice om...am greșit până acum ca orice om...am făcut și bune și rele, ca orice om...dar am fost pedepsit ca nimeni altul....ce vorbeam cu ei...vorbeam de blestemul meu...sunt uimiți și nu știu ce să zică niciunul din ei, de tot ce am trăit până acum...îmi amintesc...iubeam...blestemată a fost iubirea mea...totul s-a dus încet...încet...am venit aici...am iubit...blestemul m-a urmat...toate până azi... azi... ce zi e?... timpul s-a scurs și a stat prea repede... timpul... azi... ieri... mâine... timpul, unde e?...