*
Treceți prin/de primele cinci minute ale filmului “Being John Malkovich” (produs prin 1999) – vă prindeți în aste cinci minute, filmice!, de faptul că “dacă n-ai luat-o-n bot, tot o vei lua”, dar, poate, nu mă exprim eu corect; d-aia insist să vedeți ca lumea filmul și să vă “pronunțați”.
Scrie acolo, în anunțul din ziarul unde-și găsește ăla “slujba:
“LOOKING FOR A MAN
WITH FAST HANDS
Short statured file clerk with unusually nimble and
dextrous fingers needed for speed filing
LESTER CORP
MERTIN FLEMMER BUILDING”.

**
În paranteză fie spus, dar nu în altă ordine a ideilor, Alfred Joseph Hitchcock își începe un film al său săltând cu mânuțele sale niște marionete dintr-o cutie, după care urmează, desigur, o junglă peste care se trage cortina pământului – sapă și acoperă cine poate!, e morala fabulei/filmului; însă Hitchcock nu-i … Malkovich.

***
Acasă.
ACASÃ, sau undeva în lume, apare filmul d'lui Purcărete: “Undeva în Palilula”.
Voiam să pun un semn de întrebare “?”?

****
E adevărat, “criza mondială” are și naște: nenumărate victime; mulți profitori veroși; dar și, culmea!, puținii eroi – în această din urmă categorie înscriindu-se și Ilmars Poikans, un matematician leton ce s-a angajat, personal, într-o adevărată luptă de gherilă împotriva politicienilor corupți din țara sa, pe la începutul lunii mai (a.c.), mii de fani ai lui Neo au manifestat în fața guvernului din Riga purtând tricouri inscripționate cu sloganul “Noi îl alegem pe Neo”, precum și pacarte pe care scria “Arestați-i pe adevărații hoți!”.
[Illmars, care lucra la Universitatea din Riga, într-un laborator de cercetare asupra inteligenței artificiale, a piratat date fiscal-confidențiale ale aleșilor letonieni, numai că nu și-a păstrat pentru sine informațiile în vederea îmbogățirii personale, ci, arătând cum se îmbogățesc aleșii nației de pe urma crizei, a postat informațiile pe Facebook și pe Twitter sub pseudonimul Neo; poliția a pus mâna pe el, numai că opinia publică și presa l-au făcut erou național; multe articole fiindu-i dedicate, imediat, prin ziarele lumii, Presseurop din 21 mai acordându-i, chiar, titlul de “europeanul săptămânii”; pus, repede!, în libertate, Illmars Poikans a devenit un “Universal IT Soldier” ce continuă să trimită informații către mass-media cum că: anumiți înalți funcționari continuă să primească salarii grase: populația “halind”, de fapt!, …. măsurile de austeritate pentru a face față cerințelor Uniunii Europene și Fondului Monetar Internațional … pentru a evita falimentul produs de bulangii ăștia înalți.]

*****
Note improvizate pentru deconectare:

1. [In 2006, in ziua in care implinea 80 de ani, Octavian Paler ne-a acordat un interviu, raspunzind, fara sa se supere, intrebarilor neconventional formulate de Eugen Istodor. De altfel, dupa ce interviul a aparut, scriitorul a telefonat la redactie. Ne-a multumit, rizind, si pentru text, si pentru punerea in pagina si mai ales pentru ca nu a descoperit nici o greseala de litera, desi, ca ziarist cu experienta, admitea ca greselile de litera, pe care le ura, mai pot aparea: Octavian Paler, ultimul interviu pentru Cotidianul: "Nu ma tem de Dumnezeu, ci ma tem de absenta lui"]
(...)
Î: Sfirsitul dumneavoastra cum va fi?
R: La fel, in dezolare.
Î: Unul brusc?
R: Profesorul Constantiniu spunea ca natiunea romana nu mai poate face istorie.
Î: Atunci ce faceti pina la sfirsit?
R: Ca tot romanul. Daca nu pot sa fac istoria, o indur.

2. Disidenta
Gabriel Dimisianu, director-adjunct al revistei "Romania literara": "Atitudinea critica a lui Octavian Paler de dupa caderea comunismului isi are radacini inca dinainte de Revolutia din decembrie. Cind Mircea Dinescu a fost dat afara de la "Romania literara" si cind si-a inceput disidenta, Octavian Paler a mobilizat lumea literara si, impreuna cu Geo Bogza, Stefan Augustin Doinas si Andrei Plesu, daca imi aduc bine aminte, a compus o scrisoare de sustinere a lui Mircea Dinescu. Acea scrisoare a dat nastere unei fierberi deosebite atit in lumea culturala, cit si in cea politica. La urma urmelor, este si aceasta o forma de disidenta: sa fii alaturi de un disident." (G.L.)

******
CONÞINUTURI

Prima parte
- prin care se întrevede că rigorile ortografiei nu prea au fost respectate, nu se știe din ce motive! -

Interviu cu Dumnezeu
- de Octavian Paler -
(sursa, din grabă, mi-a rămas necunoscută!)

- Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
- Daca ai timp.… am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
- Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
- Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oame ni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.
- Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii sa stie ?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a zis:
- Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna… Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute. Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca. Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor. Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva.
Am invatat ca oricum ai taia. Orice lucru are doua fetze.
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde. S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Am invatat ca poti continua inca mult timp. Dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie. Indiferent de consecinte.
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc. Dar nu stiu s-o arate.
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat. Dar nu am dreptul sa fiu si rau.
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta. Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten oricum te va rani din cand in cand. Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii. Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc. Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale.
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit.
Am invatat ca indiferent de consecinte cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul poate linisti durerile sufletesti.
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult iti sunt luati prea repede …
Am invatat sa iubesc.
Ca sa pot sa fiu iubit.


A doua parte
- prin care se întrevede altceva … DIVAGORIU -

O opinie despre universitatea secolului XXI
Andrei Pleșu: Nici așa, nici altminteri - aparut în Dilema veche, nr. 329, 3 - 9 iunie 2010 -

Cu cîteva luni în urmă, Yehuda Elkana – profesor de istoria și filozofia științei la Harvard, Oxford, Tel Aviv, ETH Zürich etc., director, vreme de douăzeci și cinci de ani, al Institutului Van Leer din Ierusalim și, pînă de curînd, rector al Universității Central Europene de la Budapesta – a vorbit, la Institutul de Studii Avansate din Berlin, despre cum ar trebui să arate instituțiile academice în secolul care tocmai a început. Viziunea profesorului Elkana este, în contextul dezbaterilor actuale pe această temă, extrem de curajoasă, drept care a putut stîrni o sumedenie de perplexități, reacții iritate și idiosincrasii. Un simplu editorial nu poate spera să reproducă, fără omisiuni importante, demonstrația de la Berlin. Dar măcar cîteva dintre temeiurile și reperele sale ar merita aduse în discuție, în beneficiul unei perspective de reformă academică, despre care la noi se vorbește mult, dar, cel mai adesea, divagatoriu.
Educația „modernă“ se desfășoară, în genere, după un set de valori consacrate de secolul luminilor și devenite, între timp, un soi de „decalog“ subînțeles, asupra căruia nimeni nu mai reflectează în mod proaspăt. Iată, în mare, aceste valori: „realism“, obiectivitate, universalism, oroare de contradicție, obsesia „adevărului“ absolut, identificarea spiritului analitic cu rigoarea, cultul măsurabilului, independența față de context și față de felurite standarde valorice, eurocentrism etc. Nu e vorba de a discredita aceste principii, nu se încearcă subminarea autorității lor. E vorba doar de a le regîndi, de a evita ceea ce Ernest Gellner numea, acum aproape douăzeci de ani, „fundamentalismul luminist“. Și asta tocmai în numele spiritului luminist autentic.
Reevaluarea conglomeratului valoric luminist ar putea duce la o schimbare de orientare și de stil a învățămîntului și cercetării contemporane. Cîteva propuneri:
1) A acorda o importanță sporită reflexiei epistemologice, confruntării cu fundamentele cunoașterii, încurajînd o deschidere specială pentru contradicțiile și inconsecvențele științei.
2) A stimula cercetarea „riscantă“, spiritul de aventură intelectuală, de natură să reflecte personalitatea, caracterul, deprinderile și dispozițiile specifice ale cercetătorului. Firește, fără a neglija precizia demersului și exigențele rigorii științifice.
3) A pune accentul pe cursurile care expun stadiul problemei, controversele de ultimă oră și, în mai mică măsură, „gata-făcutul“ disciplinei.
4) A combate supraspecializarea născătoare de îngustime, incultură, de-contextualizare. A acorda mereu o mare atenție contextului filosofic, sociologic și metodologic în care se desfășoară cercetarea. A nu marginaliza formația socio-politică, psihologică, într-un cuvînt „umanistă“ a studenților.
5) A chestiona programatic rutina și slăbiciunile așa-numitului „mainstream“ al disciplinelor; a educa spiritul critic, reflexivitatea pasului înapoi, experimentul mental al răsturnărilor de perspectivă.
6) A evita deopotrivă abuzul de adaptare locală, națională, dar și falsul globalism al „curriculum“-ului unic, valabil în egală măsură pentru toată lumea. E nevoie de subtile diferențieri, bazate pe nevoile, opțiunile de viitor și proveniența socio-culturală a feluritelor grupuri de studenți.
7) Una dintre cele mai controversate sugestii ale profesorului Elkana este cea privitoare la imperativul „publish or die!“. El observă că, de vreme ce numai cca 5% dintre studenți se dedică, de regulă, cercetării, n-ar trebui obligați să se angajeze în publicistică „contributivă“ mai mult de 5-10% din „populația“ facultăților. Or s-a creat un sistem, prin care fiecare profesor universitar predă un număr relativ mic de ore (4-8 pe săptămînă), dar, pentru a obține un contract de muncă pe viață sau pentru a fi promovat, trebuie să publice neîntrerupt rezultate valide ale cercetărilor sale. Pe de altă parte, spune Yehuda Elkana, o imensă cantitate de publicații („aș îndrăzni să vorbesc de cca 80%) nu sînt sub nici un chip demne a fi tipărite. Cu alte cuvinte, se încurajează, în mod vicios, o hărnicie formală, inconsistentă, neproductivă.
Poți sau nu să împărtășești părerile de mai sus. Dar în orizontul unei legi a învățămîntului valabile pe termen lung, ar fi de dorit să nu trecem pe lîngă ele neispitiți.