gândeam că ulciorul rotitor de mâini
a inventat
pământul
chipul lui făcător
în ziua de sens
Bunicul
mă aștepta prin soare
și cel puțin de câteva ori pe zi
mă privea
ca pe el în El...
"repeta întruna
- faptul că" nu "vom muri nu trebuie să ne întristeze"
.
.
.


de câte ori "șobolanul gras de sub temelie traversa bătătura"
.
.
.

bunicul scria poezii...


(Precizare: această personală e un joc...Cuvintele sunt, cele multe, ale domnului Păcală (sper să nu se supere!...dânsul pe... dânsul)... iar privirea o denunță iar și iar pe ioana matei...)